Aseară, polițiștii tulceni au constatat faptul că într-un imobil de pe raza comunei Somova, se afla în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui număr mare de persoane.
Evenimentul a fost sistat și atât organizatorul cât și ceilalți participanți, au fost sancționați contravențional conform Legii nr.55/2020, privind unele măsuri de combate a pandemiei de COVID-19.
Atragem atenția cu privire la adoptarea unui comportament precaut și recomandăm tuturor cetățenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanța fizică și să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.
De asemenea, respectați interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după orele 22:00, deplasați-vă doar justificat.