Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
aprilie 23, 2021

Potrivit informațiilor transmise de PolIția Română, într-o singură lună, mai exact luna martie a acestui an, au fost emise peste 800 de ordine de protecţie provizorii de către polițiștii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, aceștia fiind în măsură să emită astfel de ordine.

Numărul mare de ordine de protecție, emise în cazurile de violență în familie la care au intervenit forțele de ordine, justifică luarea unor măsuri mai aspre ca cele stabilite prin proiectul privind monitorizarea electronică a infractorilor, ce a fost votat recent cu unanimitate de voturi în Camera Deputaților.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă în familie se realizează din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie, de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.