Stiri din tulcea

Percheziții la Turcoaia pe contrabandă cu țigări!

iulie 16, 2021

Mai multe percheziții au avut loc ieri în localitatea tulceană Turcoaia, la indivizi bănuiți de contrabandă cu țigări! Au fost percheziționate și 6 mașini! IPJ Tulcea transmite într-un comunicat de presă:

„În conformitate cu mandatele de percheziție emise de Judecătoria Măcin, privind încuviințarea efectuării de percheziții domiciliare și asupra unor vehicule, la data de 15 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și ai Secției 2 Poliție Rurală Măcin, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de percheziție vehicule, în localitatea Turcoaia din județul Tulcea, având ca obiect infracțiuni de contrabandă cu țigări.

În urma perchezițiilor efectuate, se vor extinde cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 452 alin.1, lit.h) din Codul Fiscal al României.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz!”, precizează IPJ Tulcea fără a oferi alte informații.

Contactată de Radio Delta, procurorul Chițu Elena, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Măcin, a precizat că nu oferă informații la telefon!

(foto arhivă)