„Nu ne descurcăm, de aceea am recurs la acest lucru josnic de care îmi este rușine!” a spus un pensionar tulcean prins ca a furat dintr-un magazin.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost sesizați, ieri, prin intermediul Numărului Unic 112, cu privire la faptul că un bărbat a sustras mai multe produse dintr-o societate comercială, apelul fiind efectuat de către agentul de pază al societății comerciale, care, în timp ce executa serviciul, a observat un bărbat, ce încerca să treacă de casa de marcat cu mai multe produse fără a le plăti, în prezența jandarmilor, care au identificat un bărbat în vârstă de 73 de ani, batranul recunoscând fapta și declarând : ,, Eu și soția avem un trai mai greu din cauza pensiilor care sunt foarte mici și nu ne descurcăm, de aceea am recurs la acest lucru josnic de care îmi este rușine!”, potrivit informațiilor IJJ Tulcea primite la redacție.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate și pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Din verificările efectuate, jandarmii au mai aflat faptul că bărbatul nu este la prima faptă de acest fel, el fiind surprins și cu o seară înainte, de sistemul video al societății comerciale, sustrăgând mai multe produse de pe raft și trecând de casa de marcat fără a le plăti.
Reamintim faptul că infracțiunea de furt se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.