Din păcate, încă 2 persoane infectate cu Sars-Cov-2 din județul nostru au pierdut lupta cu boala, prin urmare numărul deceselor Covid-19 raportate de la începutul pandemiei la nivelul județului Tulcea a crescut la 277, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Tulcea și transmise azi, 18.05.2021, de Instituția Prefectului – Județul Tulcea.
Dar din fericire, incidența cumulată la 14 zile a cazurilor active din județ, calculată la 1000 de locuitori, este în continuare în scădere, ajungand la 0,53, rata de pozitivare este mai mică față de zilele anterioare, deoarece din cele 291 de teste efectuate ( 158 de teste RT-PCR si 133 de teste rapide Antigen ) doar 6 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore și numărul persoanelor aflate în izolare a scăzut la 113 (dintre care 48 persoane izolate la SJU Tulcea), de la cele 129 înregistrate ieri.
În total la această dată, în județul nostru sunt 8.349 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, din care 7.896 sunt persoane vindecate și numărul dozelor de vaccin administrate a ajuns la 59.114 :
– 792 persoane vaccinate cu o doză unică
– 34.170 persoane vaccinate cu prima doză
– 24.152 persoane vaccinate cu a doua doză