Stiri din tulcea
Noi relaxări de la 1 august! Dar și posibil a treia doză de vaccin!

Premierul Florin Cîțu a declarat astăzi la Parlament că Guvernul are în vedere relaxări de la 1 august, relatează Digi24!
De asemenea, premierul a adăugat că singura pregătire pentru un posibil val patru de infectări cu coronavirus este vaccinarea și chiar folosirea celei de a treia doze.
„Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spațiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanți. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Avem și condiții la intrarea în țară pe care nu le modificăm. Suntem precauți.
Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea.
Rămân vaccinuri și pentru a treia doză. Așteptăm decizia, dar specialiștii se îndreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Așa arată direcția în care merg discuțiile”, a declarat Florin Cîțu, relatează Digi24.
Premierul a spus că obligarea medicilor să se vaccineze nu este o variantă.
Acesta a mai precizat că a discutat cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre variantele de legislație prin care să fie testați obligatoriu medicii.
În ceea ce privește situația epidemiologică actuală, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiță, a declarat astăzi că există o tendință de creștere a numărului de noi cazuri de infectări cu coronavirus.
„În perioada 11-17 iulie, la nivel european se constată o creștere a ratei de notificare a cazurilor la interval de 14 zile cu 64,3%. Această tendință de creștere este observată în 20 de țări europene. Marea majoritate a cazurilor sunt raportate la persoane tinere, 15-24 de ani, creșterea fiind limitată la persoanele peste 65 de ani, care într-un procent semnificativ sunt deja vaccinate. Datele din România ne arată că avem o creștere a numărului de cazuri pe săptămână, media cazurilor, cu 38,9% față de săptămâna precedentă.”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
(sursa info si foto: Digi24.ro)