Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
august 24, 2021
Un audit intern făcut la STP Tulcea a scos la iveală nereguli grave:
– autobuzele circulă pe trasee cu defecțiuni despre care știu și șoferii și directorii societății
– autobuzele defecte sunt lăsate să circule până se strică complet
– există autobuze a căror GPS sau kilometraje nu funcționează
– alimentarea cu combustibil nu se face legal
– conducerea STP este mai tot timpul absentă de la sediu
Auditul a fost făcut la solicitarea primarului Ștefan Ilie, care de altfel a și făcut public subiectul pe pagina sa de socializare într-o amplă postare.
Cu toții cunoaștem starea dezastruoasă a transportului public local. Care sunt cauzele? Proasta gestiune, subfinanțarea, hoția? Cum au fost posibile catastrofe precum incendiul de la garaje sau furtul a celor aproape 2 miliarde lei vechi din casieria societății? Pentru a lămuri situația STP, am solicitat un audit. Plecând de la situația prezentată în Raportul de Audit, ne-am consultat și cu reprezentanții sindicatului și am dispus constituirea unei comisii ce va avea atribuții de control asupra STP. În cazul în care se vor verifica cele menționate în Raport, Consiliul de Administrație va dispune desființarea mandatelor celor responsabili.
a declarat primarul Ștefan Ilie pe pagina sa de socializare. Edilul menționează că a făcut publică situația dezastruoasă de la STP Tulcea pentru că societatea urmează să beneficieze de două proiecte în valoare de peste 20 de milioane de euro.
𝐈̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐯𝐚 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟐𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫o. 𝐍𝐮 𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐬𝐜𝐫𝐮𝐦 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐞, 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐬-𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟓 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐛𝐮𝐳𝐞 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟏𝟖.
a mai declarat primarul Ștefan Ilie. Este pentru prima dată când Primăria face un astfel de audit intern al STP Tulcea:
Nu s-a realizat până acum un audit coordonat de aparatul de specialitate și nici nu s-a înființat o comisie de analiză și verificare. Singurele forme de audit erau cele odată la 3 ani realizate de Camera de Conturi.
a mai declarat, pentru Radio Delta, primarul Ștefan Ilie. Acesta mai menționează și că în privința furtului comis în data de 10.11.2018 din incinta entității, suma sustrasă fiind de 195.003,51 lei – dosarul este trecut în evidențele cu autori neidentificați, cercetările urmând a fi reluate în cazul apariției unor elemente noi. Deși se continuă demersurile la organele de cercetare penală, iar entitatea continuă să încerce recuperarea sumei prin negociere cu firma de pază, nu există indicii că această suma s-ar recupera integral sau parțial!