Stiri din tulcea
Nereguli descoperite de primar la reabilitarea termică de pe strada Gării
august 20, 2021

Primarul Municipiului Tulcea a făcut ieri o vizită în teren pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările de eficientizare energetică ale blocurilor de pe strada Gării. Acestea au fost demarate chiar de Primărie printr-un proiect cu bani europeni!



Edilul precizează că și-a dorit în mod special să afle impresii direct de la beneficiari – locatarii blocurilor. A mers la Blocul nr 7, acolo unde este cel mai avansat stadiu de lucru. Deși sunt aproape finalizate, lucrările nu sunt bine făcute în totalitate, a descoperit primarul Ștefan Ilie.






La unele balcoane izolația a fost pusă peste geamuri, iar pervazurile de aluminiu au fost montate greșit. Primarul a dat asigurări că lucrurile nu vor rămâne așa:
Am fost așteptați de locatari, care ne-au împărtășit impresiile referitoare la lucrări. Din amabilitate, ne-au invitat în locuințe pentru a ne face și singuri o părere. O parte din apartamente au diverse nereguli la finisaje sau la montarea glafurilor. I-am asigurat că lucrurile nu vor rămâne așa, iar facturile nu se vor achita decât după remedierea problemelor. Cu toate aceste inconveniente, de altfel remediabile, locatarii sunt mulțumiți că au luat decizia de a accepta reabilitarea termică a blocului.
a declarat primarul Ștefan Ilie. Reabilitarea termică a blocurilor de pe strada Gării este finanțată pe Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor sunt acoperite de Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, iar 40% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, de Primaria Tulcea şi Asociaţia de proprietari.
Primaria acoperă în primă fază sumele aferente celor 40%, urmând ca acestea sa fie recuperate de la asociatiile de proprietari într-o perioadă de 10 ani.
Stadiul lucrărilor pentru toate blocurile de pe strada Gării:
Blocul 7 – realizat 70%. Termen de finalizare: decembrie 2021
Blocul 4 – se lucrează la tâmplărie. După finalizarea lucrărilor exterioare de la blocul 7, schelele vor fi mutate la blocul 4. Termen de finalizare: februarie 2022.
Blocul 12 – realizat 30% . Termen de finalizare: februarie 2022
Blocul 3 – în proiectare. Contractul de finanțare a fost semnat de curând, în data de 17 iulie a acestui an
Blocurile 13-21 – evaluare oferte de proiectare și execuție.