Stiri din tulcea
Neîntelegeri, izgoneli și violențe în familie sancționate de jandarmi
ianuarie 25, 2021

Jandarmii tulceni au fost solicitaţi să intervină în două situații sesizate de două femei, care au fost #ameninţate și #agresate_fizic
Primul apel la 112 a fost făcut de o femeie, în vârstă de 45 de ani, care a declarat faptul că fostul său iubit, s-a prezentat la domiciliul acesteia, adresându-i injurii şi ameninţând-o cu acte de violenţă, în cazul în care femeia intenţionează să se despartă de el. De asemenea, femeia a mai relatat faptul că bărbatul s-a prezentat de mai multe ori la locul ei de muncă, unde, a ameninţat-o cu acte de violenţă.
Bărbatul în cauză a fost identificat de jandarmi, chiar în scara blocului în care locuieşte femeia, precizând faptul că dorea doar să o invite la o întâlnire, însă femeia a refuzat.
Al doilea apel la 112 a fost făcut de o femeie, în vârstă de 29 de ani, care a fost agresată atât fizic, cât şi verbal de către soţul său, fiind, în repetate rânduri, izgonită din locuinţă.
Întrebat de jandarmi, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a declarat că toate neînţelegerile şi conflictele cu soţia sa sunt cauzate de intenţia acesteia de a pleca, împreună cu cei doi copii, în vârstă de 5, respectiv 11 ani, în Germania, el nefiind de acord cu această decizie.