În cadrul seriei de evenimente dedicate Zilelor Municipiului Tulcea, în Cartierul Dallas, va avea loc dezvelirea unui semn urban al trecerii pe aici a boierului-poet Alecu Văcărescu, anunță arhitectul tulcean Anca Suhov.

Evenimentul este parte a proiectului cultural Better Tulcea, o inițiativă a Filialei Dobrogea a Ordinului Arhitecților din România în care Anca Suhov este vicepreședinte. Obiectivul acestei inițiative a fost crearea unui reper cultural cu potențial turistic în cel mai puțin frecventat cartier al municipiului, cartierul Dallas.

Ceremonia festivă de dezvelire a plăcii comemorative dedicate boierului-poet Alecu Văcărescu va avea loc vineri 13 august ora 17.00, la Colegiul Economic Delta Dunării.

Alecu Văcărescu a fost un poet valah, născut în marea familie a boierilor Văcărescu. În 1798 este acuzat de omor și întemnițat în temuta închisoare otomană din Tulcea! Aceasta se afla pe Dealul Taberei, în zona în care ulterior s-au construit Cartierul Dallas și combinatul. Deținuți erau aduși aici inclusiv din Valahia și Moldova. În condiții pline de mister, poetul Alecu Văcărescu moare în închisoarea de la Tulcea, în noiembrie 1799.

Pentru că, până la acest moment, nu există un semn urban ce să amintească de legătura dintre boierul-poet Alecu Văcărescu și Dealul Taberei din Tulcea, Filiala Dobrogea a Ordinului Arhitecților din România vine să realizeze tocmai acest lucru.

Pe pagina oficială a evenimentului găsiți întreaga poveste a celui care a fost Alecu Văcărescu:
https://www.facebook.com/events/573235527145725/?ref=newsfeed

(sursa foto:mistereledunarii.wordpress.com)