Stiri din tulcea

Mai puține cazuri raportate decât ieri la nivel național

decembrie 13, 2020
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.435 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Tulcea, din cele 286 teste efectuate ieri, au ieșit pozitiv 69 de cazuri  noi .
Ieri, au fost efectuate 72 de controale  și au fost aplicate 60 sancțiuni contravenţionale cu o valoare cumulată de 17950 lei, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid-19.
1108 persoane se află în carantină la domiciliu si 885 de persoane sunt încă internate sau izolate la domiciliu, din care 123 internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, Secția de Boli Infecțioase, 674 izolate la domiciliu, iar 3600 persoane au fost declarate vindecate.