Stiri din tulcea
Lovit în zona capului cu o teslă și învinuit că a spart anvelopele unei mașini

Jandarmii au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de o femeie, care a reclamat faptul că vecinul ei a fost agresat de un alt bărbat și sângerează în zona capului.
Ei au identificat la fața locului un bărbat, în vârstă de 56 de ani, care a declarat faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, uitându-se la televizor, a observat un bărbat intrând în curtea sa, ulterior, intrând în casă și lovindu-l în zona capului cu o teslă pe care o avea în mână. Când victima i-a cerut explicații, bărbatul a continuat să-l lovească în mai multe zone ale corpului, reproșându-i că îl bănuiește de faptul că i-a spart anvelopele de la mașina sa.
Bărbatul a primit îngrijiri din partea unui echipaj medical ajuns imediat la fața locului, iar agresorul a fost identificat de jandarmi. Acesta a negat cele întâmplate si a refuzat orice cooperare cu forțele de ordine.
Au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.