Stiri din tulcea
Incendiu la o casa din municipiu, noaptea trecută

În jurul orei 02:05, în urma unei solicitări prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, Detașamentul de pompieri Tulcea a fost alertat să intervină în urma producerii unui incendiu care se manifesta într-o încăpere a unei case din municipiul Tulcea, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind determinată de un scurtcircuit electric, potrivit informațiilor transmise în această dimineață de ISU Delta Tulcea
Pompierii au răspuns solicitării cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și au lichidat incendiul, în limitele găsite, prompt, după aproximativ 30 de minute.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite dar au ars obiecte de mobilier din camera de zi a locuinței.
RECOMANDĂRI
Pentru evitarea unor astfel de evenimente reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:
✅ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;
✅ verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✅ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
✅ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa;
⛔️nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
⛔️nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
⛔️nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.