Pompierii tulceni se luptă de aseară cu un incendiu izbucnit la deșeuri reciclabile în curtea unui operator economic de pe raza orașului Măcin.
În aceste momente se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative și stingerea ultimelor focare ascunse rămase. La fața locului se intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipaje specializate din cadrul Secției de Pompieri Măcin.
Din fericire, până la această oră nu au existat persoane rănite.
a declarat în această dimineață purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Nicolae Botezatu.
În jurul orei 23.40, purtătorul de cuvânt a anunțat presa că intervin la Măcin cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu membri ai SVSU Isaccea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. De asemenea, se acționează cu două utilaje ale operatorului economic.
Aseară, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în dezvoltare, în apropierea halei de sortare a deșeurilor, pe o suprafață de aproximativ 500 mp.
Imediat a fost pregătit inclusiv un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației să rămână în case, din cauza degajării mari de fum, însă nu s-a mai impus transmiterea acestuia, întrucât norul de fum și gaze toxice nu se deplasa către orașul Măcin, astfel că nu există momentan pericol pentru populație, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
Pentru limitarea și lichidarea incendiului este nevoie de cantități foarte mari de apă, alimentarea făcându-se din mai multe surse din Măcin.
Nu există pericol de propagare la alte obiective, incendiul se manifestă la aproximativ 2 km de marginea orașului Măcin. În momentul producerii incendiului nu se afla decât paznicul societății care a anunțat acest eveniment.
Ard deșeuri reciclabile – mase plastice, carton, etc.
În acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru stingere, acțiunea fiind condusă de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea, colonel Daniel Petrov.
Imagini din această dimineață: