Stiri din tulcea

În Tulcea, doi copii fără părinți au fost însoțiți, în prima zi de școală, de jandarmi

septembrie 13, 2021
Doi copii, abandonați de părinți și aflați în grija celor de la Protecția Copilului Tulcea, au întâmpinat noul an școlar alături de doi jandarmi! Oamenii legii i-au însoțit în această dimineață pe cei doi copii la festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au luat parte astăzi, la proiectul „Nu sunt singur în prima zi de școală”, inițiat de Instituția Prefectului – județul Tulcea.
În prima zi de școală, doi copii din cadrul caselor de tip familial Cocorii 1 și Cocorii 2 – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea au primit vizita jandarmilor, care le-au adus în dar câte un ghiozdan echipat cu rechizitele atât de necesare la început de an școlar și i-au însoțit la festivitatea de deschidere a  anului școlar.
Misiunea jandarmilor a fost una deosebită, de suflet: au oferit copiilor încurajarea de care au atâta nevoie în prag de școală, încrederea în forțele proprii și sentimentul de siguranță și afecțiune.
Cei doi copii, cu vârste de 7, respectiv 11 ani, au fost foarte receptivi, bucuroși de prezența oamenilor în uniformă și au primit cu zâmbetul pe chip această experiență, care le-a adus un sprijin și sentimentul că nu sunt singuri.
Proiectul a fost inițiat de Instituția Prefectului – județul Tulcea în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, structurile M.A.I. și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
sursa: comunicat IJJ Tulcea