Stiri din tulcea
În Tulcea au început evenimentele dedicate zilei Unirii Principatelor Române

Consiliul Judeţean Tulcea a anunţat câştigătorii concursului „Hai, tulceni, la HoraMare!”, competiţie organizată pentru a marca astfel împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române! Premierea câştigătorilor a avut loc astăzi în sala de festivităţi a instituţiei, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Tulcea.
Marele premiu – Rareș Ștefan Anton, în vârstă de 6 ani, de la Școala „Alexandru Ciucurencu“ Tulcea;
Premiul I – Anya Pahom Grigore, în vârstă de 6 ani, de la Liceul de Arte „George Georgescu“;
Premiul al II-lea – Mihai Lucian Viorică, în vârstă de 19 ani, de la Liceul „Constantin Brătescu“ Isaccea;

Concursul a constat în realizarea unor machete din materiale reciclabile sau din mediul natural care să ilustreze evenimentul de acum 163 de ani şi înscrierea de fotografii cu aceste lucrări.
Totodată, pentru a marca Ziua Micii Uniri, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Tulcea şi Ansamblul Profesionist Baladele Deltei vor organiza luni, de la ora 14.30, în Piaţa Civică din centrul oraşului, un spectacol folcloric.




Tot luni, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Tulcea şi Primăria Tulcea îi vor premia, la ora 13,00, la sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean Tulcea, cu diplome, certificate şi medalii emise de Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, şi de Casa Regală a României – ASR Principele Radu, pe voluntarii militari şi civili tulceni care au participat anul trecut la cea de-a VIII-a ediţie a Ştafetei Veteranilor, organizată de Echipa Invictus România.