Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, publicat zilele trecute, în dezbatere publică la Autoritatea Sanitară Veterinară, cei care au animale nu vor mai putea să le administreze acestora medicamente fără implicarea medicului veterinar. Implicarea nu înseamnă, neapărat, că medicul veterinar va supraveghea administrarea medicamentelor întotdeauna, ci și că își va asuma responsabilitatea. „Administrarea produselor medicinale veterinare la animale fără supravegherea sau responsabilitatea, după caz, a medicului veterinar cu drept de liberă practică este interzisă”, apare în propunerea de act normativ, care ar modifica Ordonanța de urgență nr. 42/2004. Dacă ar fi să ne limităm doar la această regulă, ar putea părea că cine are un animal și vrea să îi administreze el însuși un medicament o va putea face, atât timp cât medicul veterinar își va asuma responsabilitatea pentru acest lucru.
Dar proiectul mai conține și o excepție de la regula de mai sus: „proprietarii de animale pot administra doar acele produse medicinale prescrise de către un medic veterinar de liberă practică, care se pot administra pe cale orală, prin inhalații și instilații, sau se aplică local, în cazul în care acestea nu trebuie să fie administrate exclusiv de către medicul veterinar”.
Din interpretarea ambelor norme reiese clar că cei cu animale vor putea să le dea, direct, animalelor doar acele: -medicamente prescrise, deja, de către un medic veterinar de liberă practică; -care se pot administra pe cale orală, prin inhalații (administrarea unor medicamente prin inspirația unor vapori, gaze etc.) și instilații (administrarea unor picături), sau se aplică local și -care nu trebuie să fie administrate exclusiv de către medicul veterinar. Prin urmare, vor fi rare situațiile în care persoanele care au animale le vor trata ele însele. Atenție! Modificările se vor aplica doar dacă proiectul va fi aprobat de Guvern, iar actul normativ va apărea în Monitorul Oficial.
sursa: avocatnet.ro