Stiri din tulcea

Două târguri importante, în acest weekend, în Piața Civică! Târgul Etno-Dobrogea și Târgul de Toamnă

septembrie 24, 2021
🍂 Piața Civică se transformă, în aceste zile, în cea mai mare piață de producători agricoli autentici, sosiți din tot județul. Totodată, este adusă în prim plan și gastronomia deltaică, meşteşugurile, portul tradiţional și produse locale autentice!
Două dintre cele mai importante târguri ale anului pentru județul nostru, au loc în aceste zile în Piața Civică: Târgul „Etno Dobrogea – liant de tradiție” și Târgul de Toamnă!
🚜 30 de producători agricoli de legume și fructe
🧵10 meșteri populari cu produse de artizanat
♨️ două puncte de alimentație publică
🍷 producători de mezeluri, miere, vin și produse de artizanat
🪗  de azi și până duminică, în fiecare zi de la ora 16:30 – Ansamblul Baladele Deltei va încălzi atmosfera cu un program special alături de invitații săi
Deschiderea oficială a celor două evenimente a fost făcută astăzi, de primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, administratorul public al județului Tulcea, Mita Mergeani, directorul Agropiețe Tulcea, Pascale Rodica, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac și preşedintele Asociaţiei Tradiţional Moesis, Paula Vals.
În calitate de consumatori, tulcenii pot încuraja dezvoltarea unor astfel de afaceri în județul nostru, achiziționând produse tradiționale și naturale de la surse de încredere, care pot deveni un adevărat brand pentru județul Tulcea. Iată, că aici, în piața centrală a orașului, dovedim că Primăria Tulcea în colaborare cu Consiliul Județean Tulcea reușesc să facă lucruri bune. Acest lucru se poate întâmpla prin implicarea societății Agropiețe și prin implicarea enormă a Asociației Tradițional Moesis. Felicitări, Paula Vals, pentru că reușești să organizezi un eveniment de o asemenea amploare. Județul Tulcea nu înseamnă numai deltă, peisaje, cetăți, ci înseamnă și gastronomie foarte bogată. Astăzi, avem aici, în aceste corturi, o bucățică din sufletul Dobrogei, precum și părți din grădinile producătorilor tulceni. Sperăm ca în aceste zile să gustați din toate, să avem zile călduroase și pline de bunătăți
a transmis Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea.
Conform organizatorilor, Târgul „Etno Dobrogea – liant de tradiție“ și-a propus să aducă în prim-plan produsele tradiţionale dobrogene, pentru a promova un mod de viaţă sănătos şi natural, dar şi pentru a încuraja comunitățile locale să dezvolte afaceri locale care să pună în valoare produsul tradițional. În acest scop, Asociația Tradițional Moesis dorește să ducă mai departe tradiţia locală, de la gastronomie deltaică, la meşteşuguri, port tradiţional, până la atestarea produselor locale autentice.
Avem nevoie de produse atestate tradiţional, de produse românești autentice, naturale, pentru a ne hrăni sănătos. În reţetele de fabricaţie nu se folosesc E-uri, ci numai ingrediente locale, materii prime naturale, toate acestea contribuind la starea noastră de bine şi de echilibru”
a declarat Paula Vals, preşedintele Asociaţiei Tradiţional Moesis, organizatoarea Târgului „Etno Dobrogea – liant de tradiție”.
Invitați de onoare ai celor două evenimente sunt Constantin Enceanu, folkistul Walter Ghicolescu și cântărețul Aurel Moldoveanu.
❗MESAJ IMPORTANT DE LA PRIMĂRIE: În contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19, cetățenii tulceni sunt rugați să respecte și să păstreze măsurile de siguranță sanitară binecunoscute! 😷
(Sursă info și foto: Primăria Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Direcția pentru Agricultură a județului Tulcea, Paula Vals)