Deși cu o suprafață agricolă mult peste cea a Bulgariei și cu 3 milioane de tone de cereale pe stoc, României i-ar reveni o despăgubire în bătaie de joc, de doar 10 milioane de euro, reclamă parlamentarul european Carmen Avram, conform unui comunicat de presă remis redacției.

Potrivit celor declarate ieri de politicianul român în Plenul Parlamentului European, este momentul perfect să se vorbească de incoerența executivului european care propune o legislație privind restaurarea naturii, care să combată declinul polenizatorilor, dar pregătește ratificarea, cu orice preț, a celui mai mare acord comercial din istoria UE cu America de Sud, în contextul în care Argentina e în topul statelor cu cele mai mari rate de distrugere a populației de albine iar în Brazilia s-a dublat cantitatea de pesticide din agricultură.

Carmen Avram a susținut că acest demers ar putea îngreuna și mai mult producția agricolă din România și restul statelor membre :

„Fermierii români știu că fără albine, nu există agricultură. De aceea, folosesc cel mai puțin pesticid la hectar din UE. Între timp, au printre cele mai mici subvenții, 3 milioane de tone de cereale nevândute în ultimul an, pentru care, se pare, vor primi, în batjocură, niște mărunțiș sub formă de despăgubiri.
Întreb, deci, Comisia: mai avem nevoie de fermieri, de hrană sănătoasă și accesibilă? Dacă da, puțină coerență ar fi foarte bună, să salvăm și albinele, și sectorul agricol.”

Declaratia a fost susținută ca urmare a Inițiativei Cetățenești „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”, care, printre altele, solicită reducerea consumului de pesticide, cu o eliminare totală a acestora în 2035.
Petiția europeană a adunat peste 1 milion de semnături în toată Uniunea Europeană.

(surse info / foto : comunicat de presă Carmen Avram / fb madr.ro)

Group 17

Cauta