Din 1 iunie, dacă într-un birou se vor afla maximum cinci persoane, iar toate sunt vaccinate împotriva coronavirusului, masca de protecţie nu va mai fi obligatorie, însă, au avertizat autorităţile, dacă unul dintre ei nu este vaccinat, masca redevine obligatorie. În prezent, purtarea măştii de protecţie este obligatorie într-un birou sau orice spaţiu închis, pentru toţi salariaţii, indiferent dacă aceştia au fost vaccinaţi anti-COVID-19.

Începând de marţi, obligaţia de a purta masca de protecţie dispare pentru salariaţii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului şi au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei de imunizare, dacă se află maximum cinci într-un spaţiu închis, potrivit proiectului de HG ce are la bază recomandările făcute de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă: „[e]xceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune”.

Schimbarea face parte dintr-o serie de măsuri de relaxare anunţate de autorităţi pentru data de 1 iunie, printre care se numără şi redeschiderea barurilor, cluburilor, sălilor de jocuri, locurilor de joacă din spaţii închise sau organizarea de evenimente private cu maximum 50 de persoane în spaţii închise.

„În orice birou unde sunt până la 5 persoane, dacă toate persoanele sunt vaccinate, atunci pot să lucreze fără mască. Dar nu în spațiile comune, nu pe coridoare, ci asta este în birou şi vorbim până la capacitatea de 5 persoane în această fază. Dar, atenție, dacă este o singură persoană nevaccinată între cei 5, atunci toţi trebuie să poarte mască. În următoarea fază, cu siguranţă, dacă totul este O.K. şi vedem că nu sunt probleme, se creşte la încă o cifră”, a declarat joi Raed Afarat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, printre măsurile de relaxare propuse pentru 1 iunie se numără şi posibilitatea ca firmele să îşi organizeze activitatea la locul de muncă în funcţie de gradul de vaccinare al salariaţilor sau în funcţie de cei care au trecut prin boală, cu respectarea măsurilor de prevenire împotriva contaminării cu virusul SARS-CoV-2 şi a regulilor de sănătate şi securitate în muncă. Salariaţii vaccinaţi trebuie să facă dovada prin certificatul de vaccinare pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, iar cei care au trecut prin boală şi se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infecţiei trebuie să prezinte angajatorului o adeverinţă eliberată de medicul de familie.

Măsura menţionată anterior va fi adăugată condiţiei ca firmele cu peste 50 de angajaţi să instituie telemunca sau munca la domiciliu, dacă activitatea permite acest lucru, sau decalarea programului salariaţilor cu cel puţin o oră, prevăzută şi în HG 531/2021, prin care Guvernul a prelungit starea de alertă până în 11 iunie.

Group 17

Cauta