Stiri din tulcea

De acum, Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea poate opera aeronave mari

iunie 11, 2021

Ieri, 10 iunie 2021, la Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea, a avut loc recepția lucrărilor care au vizat creșterea siguranței și securității pasagerilor pe aeroportul „Delta Dunării” , finanțate prin ITI Delta Dunării, fiind vorba de un proiect prin care s-a reușit rezolvarea în procent de 99% a neconformităților constatate de Autoritatea Aeronautică Civilă, astfel încât, la ora actuală, aeroportul are asigurate toate condițiile de operare în siguranță a aeronavelor, după cum a declarat, în deschiderea evenimentului, directorul general al Regiei Autonome Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea, Vâlcu Stoian, care a menționat că cea mai mare problemă a Aeroportului Tulcea a fost scăderea categoriei de luptă cu focul, ceea ce a făcut ca acesta să poată opera doar aeronave mici cu 2-3 pasageri, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Tulcea

Lucrările au constat în construirea unei remize pentru acomodarea optimă a autovehiculelor cu gabarit mare, precum și spații necesare pentru echipamentele aeroportuare de deservire a aeronavelor.

„Începutul a ceea ce se întâmplă astăzi la aeroport a avut loc în octombrie 2012, în momentul în care s-a scris prima pagină pentru crearea acestui Instrument Teritorial de Investiții Delta Dunării, după care a urmat etapa mult mai grea de înscriere și stabilizare în masterplanul de transport a acestor obiective majore: pod, drum expres, port, aeroport. … Așa s-a realizat această mare investiție Podul, așa se va realiza și acest drum expres care va trece prin apropierea aeroportului și multe altele. Am considerat conectivitatea ca pe un obiectiv extrem de important în dezvoltarea județului, pentru că fără această conectivitate nu poți să ai un turism de înaltă ținută.” a subliniat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, prezent la eveniment.

În plus, luna aceasta va fi depus un nou proiect european pentru extinderea terminalului de pasageri, pentru a spori capacitatea de operare a aeronavelor.