Părinţii angajaţi în sistemul penitenciar din România pot beneficia de o creştere salarială de 75% din salariul de bază în situaţia în care cursurile şcolare sunt limitate sau suspendate, pe baza OUG 147/2020, şi nu îşi pot lua zile libere plătite pentru supravegherea copiilor. Condiţiile de acordare a acestei majorări salariale au fost publicate de către Ministerul Justiţiei, vineri, în Monitorul Oficial.

Conform ordinului nr. 379/C al ministrului Justiţiei, majorarea salarială se acordă doar unui părinte, chiar şi în situaţia în care ambii părinţi lucrează în sistemul penitenciar. În situaţia familiilor monoparentale, părintele salariat primeşte zile libere plătite, conform situaţiilor prevăzute de OUG 147/2020.

Personalul din sistemul administrației penitenciare are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzător/corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în condițiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020”, se stipulează în ordinul de ministru.

Majorarea salarială se acordă atât timp cât:

  • salariatul nu desfăşoară muncă la domiciliu;
  • nu sunt vacanţe şcolare;
  • celălat părinte al copilului NU beneficiază de zile libere plătite, conform OUG 147/2020;
  • celălalt părinte NU este în munca la domiciliu sau telesalariat;
  • celălalt părinte NU se află în concediu de creştere copil, nu este asistent personal al unuia dintre copiii aflaţi în intreţinere;
  • celălalt părinte NU se află în concediu de odihnă sau concediu fără plată;
  • celălalt părinte NU are contractul de muncă suspendat temporar;
  • celălalt părinte NU realizează venituri impozabile din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Ordin ministrului Justiţiei prevede că această majorare se acordă de la „data începerii cursurilor anului şcolar 2020-2021, respectiv 14 septembrie 2020, pentru zilele lucrătoare, până la încetarea stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021, cu excepţia zilelor lucrătoare din vacanţele şcolare” şi, după caz, a zilelor în care solicitantul sau celălalt părinte s-a aflat într-una din situaţii prezentate mai sus.

Majorarea se acordă personalului din sistemul poliţiei penitenciare indiferent de modul de organizare a timpului de lucru, în limita timpului corespunzător numărului de zile lucrătoare, respectiv program de opt ore sau în tură, aferente fiecărui luni, fiind excluse intervalele care, potrivit legii, nu permit plata majorării.

Cererile de majorare salarială vor trebui să fie trimise spre aprobare directorului unităţii în care sunt încadraţi părinţii îndreptăţiţi, în intervalul 1-3 a lunii curente pentru luna anterioară, împreună cu o serie de documente care să dovedească calitatea de părinte şi o declaraţie pe propria răspundere a ambilor părinţi.