Stiri din tulcea

„Crosul Primăverii”, azi, la Tulcea

martie 24, 2023

De la  ora 15.00, în Parcul Ciuperca, începe concursul cu premii „Crosul Primăverii”, organizat de Direcţia Judeţeană de Sport Tulcea în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.

Prin această acțiune tulcenii de toate vârstele, sportivi profesioniști sau doar amatori, au fost invitați să se bucure de aer curat și mișcare.
Se vor acorda premii în diplome, medalii și tricouri.

Primii la start se vor alinia : Spiridușii și copiii din categoria 9 – 10 ani pe o distanță de 500 de metri.

Mai apoi, de la ora 15.15 vor începe cursa copiii cu vârste cuprinse între 11 – 13 ani și adolescenții sub 16 ani, pe o distanță de 1000 de metri/ F, respectiv 2000 de metri / M.

Ultimii, la ora 15.30, se vor alinia la start cei din categoriile OPEN și Masters (2007- 1989) și peste 35 de ani.

„Crosul Primăverii” este primul eveniment din acest an organizat în municipiu de Direcţia Judeţeană de Sport Tulcea.

(sursă info și foto : fb djst.tulcea)