Stiri din tulcea

Constanța a ieşit din carantină

ianuarie 2, 2021

Municipiul Constanţa a ieşit din carantină vineri seara, de la ora 20:00, în oraș revenindu-se la restricţiile specifice stării de alertă, a informat Instituţia Prefectului. Astfel, locuitorii oraşului, precum şi persoanele aflate în tranzit, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţii pe proprie răspundere pentru deplasarea în intervalul orar 5:00 – 23:00. Rămân, însă, valabile restricțiile de circulație pe timpul nopții. În schimb, activitatea unităţilor de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, rămâne interzisă. „Acestea îşi vor relua funcţionarea, dar doar pe terase, măsură care, de altfel, se aplică la nivelul întregului judeţ, întrucât recent a fost constatată oficial de CJSU rata de incidenţă de peste 3/1.000 locuitori pe judeţul Constanţa”, arată un comunicat al Prefecturii Constanţa, citat de Agerpres. La data de 1 ianuarie, rata de infectare cu COVID-19, în municipiul Constanţa, era de 4,42 la mia de locuitori.