Asociaţia Club Sportiv DECENEU Tulcea, a implementat prima acțiune din proiectul “Baschet-Start spre marea performanță”, prin participarea la competiția de minibaschet “Cupa CSS1 Constanța”, în baza unui proiect cofinanţat de Consiliul Județean Tulcea.
Evenimentul a avut loc duminică 26 septembrie 2021, începând cu orele 10.00, în incinta sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar nr.1 Constanța.
Echipele de baschet ale clubului Deceneu, atât fete cât și băieți, au izbutit după jocuri reușite să câștige meciurile jucate în cadrul competiției, împotriva echipelor Palatul Copiilor Constanța, Athletic Constanța și CSS1 Constanța.
Prin activităţile planificate proiectul îşi propune:
– susţinerea şi dezvoltarea activităţii de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor, dezvoltarea sportului şcolar;
– evidenţierea contribuţiei semnificative şi constante a sportului de performanţă la reprezentarea şi sporirea prestigiului comunităţilor locale;
– perfecţionarea sistemelor de selecţie, pregătire şi competiţionale pentru fiecare ramură de sport;
dezvoltarea baschetului masculin și feminin în Tulcea;
– creșterea numărului de practicanți ai activităților sportive și în special ai baschetului;
– formarea unor deprinderi de viață sănătoasă prin participarea în competiții și activități sportive;
Această acţiune a fost cofinanţată de Consiliul Judetean Tulcea.
ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV DECENEU TULCEA
Preşedinte, MIRCIOI GEORGE
Group 17

Cauta