Stiri din tulcea

Charlie Ottley a venit la Tulcea să își lanseze documentarul „Wild Danube”

decembrie 7, 2021
Renumitul producător britanic de televiziune Charlie Ottley a venit ieri după-amiază la Tulcea să își lanseze și pe plan regional documentarul „Wild Danube”! Evenimentul a fost găzduit de Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, care, de la bun început, s-a implicat activ în materializarea acestui proiect.
Este primul film care surprinde rezervația în toate cele patru anotimpuri și care oferă secvențe necosmetizate ale zonei. Documentarul este filmat în Delta pe parcursul celor patru anotimpuri şi prezintă rezervaţia atât cu biodiversitatea ei, cât şi cu problemele cu care se confruntă comunităţile.
Ar trebui să existe o comunicare între toate autorităţile care au grijă de Deltă. Cred că suntem cu toţii de acord că este vital să protejăm biodiversitatea, dar de asemenea este important să-i protejăm şi pe oamenii care trăiesc aici.
Filmul nostru este despre cum poţi obţine echilibrul între nevoile oamenilor şi ecosistemele naturale. Aici, se poate face turism, poate să fie şi piscicultură, iar aceste activităţi pot să coexiste, fără să fie în detrimentul naturii. Delta este nu doar bijuteria de pe coroana României, în turism sau în biodiversitate. Este şi un loc care trebuie protejat pentru viitor
a declarat Charlie Ottley pentru Agerpres. Renumitul producător a pledat, totodată, pentru ca pescarii din Deltă să fie mai bine plătiţi, iar turismul să fie făcut cu mai multă responsabilitate în rezervație.
Pescarii nu îşi pot întreţine familiile, ceea ce îi forţează să se ocupe cu recoltatul stufului sau braconajul. Turismul poate fi acea sursă de venit doar dacă este făcut responsabil faţă de peisajul arhitectural existent. Dacă nu vom face asta, vom începe să distrugem acest loc şi va arăta ca Torremolinos sau Mamaia. Şi nu avem nevoie de asta. Delta Dunării este prea preţioasă, prea frumoasă şi are nevoie să fie protejată şi promovată în modul potrivit
a mai declarat Charlie Otlley. Producătorul de televiziune britanic a anunțat că vrea să continue promovarea Deltei Dunării ca Amazonul Europei și implicit colaborarea cu Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.
Sunt posibilităţi de a continua colaborarea, plecând de la un documentar legat de resursa piscicolă sau de gastronomie, de minorităţi. El decide însă ce se va întâmpla mai departe.
Pe lângă frumuseţile naturii oferite de deltă, apar şi probleme legate de braconaj, managementul deşeurilor, de viaţa grea a locuitorilor deltei, de calitatea apei, lucru care ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru autorităţi, că nu se poate încontinuu aşa. Este pe de o parte încurajator că Charlie Ottley a abordat această perspectivă, dar nu este atât de bine pentru noi, românii, că trebuie să vină un britanic să facă acest lucru.
a declarat Cătălin Țibuleac, preşedintele Asociației de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.
Am ținut neapărat să vin să-l cunosc pe omul care a făcut atât de mult pentru Delta Dunării și, bineînțeles, să-i mulțumesc pentru că ne-a oferit această oportunitate fantastică de a promova Delta Dunării la nivel național, dar mai ales la nivel internațional, întrucât am înțeles că documentarul va fi difuzat și de postul britanic de televiziune BBC.
Domnule Charlie Ottley, nu pot decât să vă mulțumesc pentru acest minunat produs de promovare, pentru ceea ce ați făcut pentru noi prin elaborarea și difuzarea acestuia: o promovare extraordinară a unui colț de rai, evident extraordinar, realizată de un profesionist și, totodată, un om extraordinar.
Proiectul acesta este unul de suflet pentru tulceni, pentru că ne reprezintă, și de aceea vă felicităm și vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce ați realizat dând viață documentarului ”Wild Danube
a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.
Documentarul „Wild Danube” urmează să fie prezentat anul viitor pe postul britanic de televiziune BBC, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţea Tulcea.
(Sursă info și foto: agerpres.ro, comunicat Consiliul Județean Tulcea)