Stiri din tulcea

Ce să faci ca să nu fiți ”vizitați” de hoții din locuințe

iunie 17, 2021

Cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii tulceni au desfășurat o serie de activități informativ preventive în mai multe localități din județul Tulcea (Babadag, Isaccea, Măcin, Sulina, Baia, Beștepe, Ceatalchioi, Crișan, Frecăței, Nufăru, M.Kogălniceanu, Mahmudia, Murighiol, Pardina, Somova) prin care au atras atenția cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unei atitudini prudente cu privire la locuința și bunurile proprii, dar și asupra consecințelor neluării unor măsuri preventive fundamentale, conform unui comunicat IPJ Tulcea primit azi la redacție.

Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției de Proximitate și Rutieră au desfășurat în Parcul Sfântul Gheorghe din municipiul Tulcea o activitate de conștientizare asupra riscurilor de a deveni victime ale hoților din locuințe dacă nu se iau măsuri de protejare a bunurilor proprii și a locuinței, cu atât mai mult cu cât sezonul concediilor a început și mulți cetățeni pleacă de acasă. Modalitățile de comitere a furturilor din locuințe sunt multiple, de la efracție, chei potrivite, escaladare, până la împrietenire.
În cazurile de furt prin împrietenire, autorii se recomandă ca fiind reprezentanți ai unor instituții publice ori de furnizare servicii( primării, asistență socială, electricitate, apă, gaze, etc) sau firme private ( reclame, oferirea spre vânzare a unor bunuri,servicii la prețuri derizorii etc.)

În mediul rural, sunt situații în care autorii își declară intenția de a cumpăra diverse produse alimentare de la persoane fizice ( brânzeturi, carne, cereale, produse alcoolice, etc.) prilej cu care plătesc în bancnote mari ( 100, 200 lei) urmărind și observând locul în care își ține banii victima, iar apoi profitând de neatenția acesteia îi sustrag banii, bijuteriile sau alte bunuri de valoare.

Prin urmare, pentru a nu fi ”vizitați” de hoții din locuințe, vă recomandăm să luați următoarele măsuri:
– Nu faceți publică pe rețelele de socializare plecarea de acasă și rugați vecinii să vă anunțe imediat dacă în lipsa dvs văd străini în preajma locuinței.
– Nu postați fotografii/filmulețe din concediu ecât după revenirea acasă.
– Evitați să postați pe Internet imagini cu obiectele de valoare din locuința dvs,configurația acesteia sau posibile căi de acces
– De asemenea, check-in-ul din aeroport sau alte locații aduce like-uri, dar vă face și vulnerabili în fața hoților.
– procuraţi şi montaţi la uşile de acces în apartamente, garaje şi la ferestre mecanisme de închidere sigure şi rezistente şi/sau grilaje;
– asiguraţi un iluminat corespunzător pe casa scării sau curte;
– când părăsiţi domiciliul verificaţi dacă aţi închis bine uşile şi ferestrele;
– nu lăsaţi cheia sub ştergătorul de la uşă, în ghiveciul cu flori, în cutia poştală,în tabloul electric de pe hol, sus pe tocul uşii;
– nu lăsaţi bilete în uşă de genul: „lipsesc 3 ore”, „sunt la piaţă”, „sunt plecat în concediu”, prin aceasta puteţi oferi informaţii potenţialilor infractori că pot acţiona nestingheriţi;
– la părăsirea locuinţei aruncaţi o privire în jur pentru a observa eventualele persoane străine care aşteaptă plecarea dumneavoastră;
– dacă lăsaţi cheia altei persoane pentru a avea grijă de casă, asiguraţi-vă că aceasta e de încredere;
– dacă s-a pierdut una din chei schimbaţi yala;
– nu lăsaţi singure sau nesupravegheate în locuinţa dv. persoane pe care nu le cunoaşteţi suficient;
– nu discutaţi în public sau în prezenţa unor persoane necunoscute despre bunurile de valoare pe care le deţineţi şi locul unde le păstraţi;

„Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe” este un concept lansat în anul 2019 de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității ce se desfășoară concomitent în toată țara dar și în alte 15 state din Europa.