Stiri din tulcea

„Bunicii cu povești fericite”, nou centru în municipiu pentru vârstnicii vulnerabili

septembrie 15, 2021
Un centru nou ultra-modern, destinat bătrânilor vulnerabili, a fost inaugurat, ieri, în municipiul Tulcea! Este vorba despre Centrul denumit „Bunicii cu povești fericite”, destinat vârstnicilor de peste 65 de ani din municipiu.
Inițiatorii proiectului sunt reprezentanții Asociației tulcene „Mâini Întinse”. Centrul are o suprafață totală de 175,55mp și va servi la creșterea calității vieții a 150 de vârstnici din municipiu, prin îmbunătățirea stării de bine și la facilitarea accesului la serviciile socio-medicale de care aceștia au nevoie.
„În momentul de faţă avem 140 de beneficiari. Dintre aceştia 40 sunt la domiciliu. Proiectul oferă servicii socio-medicale, avem asistenţi medicali, asistenţi sociali, psihologi, medic de kinetoterapie. Prin acest proiect inovativ am încercat să avem un centru de zi pentru persoanele vârstnice pe care l-am finalizat la standarde europene, moderne. Serviciul de kinetoterapie este solicitat de toate persoanele vârstnice şi sperăm să fie un plus pentru cei din Tulcea. Am depus adrese la toate instituţiile care se ocupă de beneficiari, către spital şi către fiecare instituţie publică care are un departament de asistenţă socială pentru a ne găsi beneficiarii. De asemenea, am luat legătura cu preoţii şi cu toate cultele din Tulcea”
a declarat ieri la inaugurare managerul centrului, Gabriela Popa.
Prezenți la evenimentul de ieri au fost și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, dar și city managerul municipiului Tulcea, Nicolae Bibu.
„Astfel de proiecte nu se pot realiza fără oameni care să creadă realmente în ceea ce fac și în rezultatul muncii lor. Mai ales că nu este deloc ușor, implementarea unui proiect presupunând și întâmpinarea unor probleme și situații de tot felul. Ne-am întâlnit pe parcursul anilor și în alte proiecte și, de ce nu, vă așteptăm și în continuare cu idei frumoase care să capete contur cu sprijinul oferit de noi prin intermediul finanțărilor nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/2005.”
a declarat administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.
Astăzi am întâlnit bunici cu povești fericite. Datorită celor de la Asociția Mâini Întinse, persoanele vârstnice provenite din categorii sociale vulnerabile beneficiază de servicii medicale adecvate și de toată atenția pentru a duce o viață socială activă. Inaugurarea Centrului Bunicilor cu povești fericite este un succes în spatele căruia stă multă muncă. Este un centru ce poate servi ca model, o construcție ce are la bază permanenta dorință de implicare socială, un mic semn ce ne dă speranța că putem fi o societate sănătoasă.
a declarat city managerul municipiului Tulcea, Nicolae Bibu.
Centrul a fost realizat cu bani europeni. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Are o valoare de aproximativ 2 855 000 de lei și se derulează în perioada 30 aprilie 2020-29 septembrie 2022.
Centrul „Bunicii cu povești fericite” este situat pe strada Balizei nr 54, Cartier Lotizare, Tulcea.
sursă info și foto: Facebook Consiliul Județean Tulcea, Bunicii cu povești fericite, Nicolae Bibu.