Stiri din tulcea

Avertisment ONU! Suntem la un pas de o „catastrofă absolută”!

iulie 15, 2021

Organizația Națiunilor Unite a transmis astăzi un avertisment mondial, în care precizează că se va produce o „catastrofă absolută”, din cauza faptului că pandemia de Covid-19 perturbă accesul la vaccinările de rutină, lăsând milioane de copii expuși riscului rujeolei și al altor boli mortale, relatează Mediafax, care citează Agenția AFP.

Aproximativ 23 de milioane de copii la nivel mondial au ratat anul trecut vaccinurile de rutină împotriva bolilor copilăriei! Și asta pentru că serviciile de sănătate obișnuite au fost afectate în întreaga lume de restricțiile menite să controleze pandemia de Covid-19 și mulți părinți au evitat clinicile deschise de teama expunerii la virus, mai precizează Mediafax.

„În 2021 avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută”, a avertizat la Geneva doctorul Kate O’Brien, directoarea departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru. Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid – care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii – îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan”, a subliniat oficialul OMS.

Aceşti doi factori combinaţi sunt „catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii”, a insistat directoarea departamentului pentru vaccinare din cadrul OMS.

(sursă info și foto: agenția Mediafax)