Stiri din tulcea
Atenţie! Vremea se răceşte brusc!

Adminitrația Națională de Meteolorogie a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă de astăzi, de la ora 16.00, până marți seară. După zilele cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius, specialiștii anunță o răcire accentuată în aproape toată țara. La munte vin ninsorile, iar la altitudini înalte se va depune strat de zăpadă.
Informarea emisă de ANM este valabilă în intervalul 8 noiembrie, ora 16.00 – 9 noiembrie, ora 20.00.
Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 25…35 l/mp.
În Dobrogea – valorile termice vor fi în scădere până în 10 –11 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor, 1…3 grade. Vremea se va încălzi ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiată de normalul termic cu medii de 11…12 grade la maxime și 3...5 grade la minime. În cursul celei de–a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 9…11 grade și ale minimelor de 2…4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Regimul pluviometric se va menține deficitar, cu ploi în general slabe în intervalul 8–10 noiembrie și posibil după data de 17 noiembrie.
(Sursă info şi foto: meteoromania.ro)