Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
iulie 29, 2021

Activitatea turistică din Deltă trebuie clarificată, iar canalele trebuie urgent curățate, atrage atenția Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării! Ca urmare, asociația a transmis astăzi o adresă noului guvernator ARBDD, Atena Adriana GROZA, prin care solicită o întâlnire în care să fie discutate și clarificate toate aceste aspecte ce intră în responsabilitatea ARBDD, precizează Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.

Ca urmare a evoluției activității turistice în rezervație, în special în anul 2020, dar și în 2021, a presiunii excesive la care au fost și sunt supuse unele zone sensibile, AMDTDD a avut consultări cu operatorii de turism din zonele Sulina, Crișan, Sf Gheorghe, Murighiol, Dunavăț și Tulcea, pentru identificarea unor soluții care să creeze condiții propice atât pentru desfășurarea activității de turism, cât și pentru conservarea biodiversității, mai precizează în adresă Cătălin Țibuleac.

Având în vedere situația, președintele AMDTDD îi cere guvernatoarei organizarea unei întâlniri de lucru între conducerea ARBDD și Asociația Delta Dunării, la care să participe și operatori din turism, membri ai Asociației (maximum 3 persoane) care activează în Delta Dunării, în cadrul căreia să fie analizate următoarele propuneri:

Definire de trasee scurte de zonă:
Prin definirea de trasee turistice scurte în zonele economice se creează:
– trasee turistice atractive, specifice turismului deltaic;
– reducerea presiunii turistice, repartizată în prezent doar pe anumite zone/trasee;
– zone de siguranță pentru ambarcațiunile mici în perioadele cu vreme neprielnică (complexul Razelm – Sinoe);

Definirea de către ARBDD a traseelor turistice scurte, de zonă și aprobarea acestora prin Decizie de guvernator:
– Canalul Gârla Turcească – zona Meleaua (în zona balizajului) – epavă (în prezent atracție turistica) – retur canal Ciotica;
– Crișan – Canalul lung – lacul Obretinu Mic – lacul Obretinciuc – canalul Litcov – Crișan;
– Bogdaproste – Trei Iezere – lacul Rădăcinosu – canalul Rădăcinosu – Heracle – Mila 23;
– Mila 23 – canalul Loptana – lacul Matița – lacul Merhei – canalul Sidor – Letea;
– Mila 23 – canalul Loptana – Stipoc – Rădăcinoasele – Babina – lacul Matița;
– Lacul Uzlina – Uzlineț – Isăcel – Isac;
– Sulina – canalul Canton – Bărbosu – Letea;
– Canalul Cardon (pe la pod) – Golful Musura – Insula K (necesită balizaj)
– Canalul Lipoveni – Canalul 8 – Canalul Dunăvăț – Canalul Mustaca – golful Holbina – canalul Dranov – Perișor;
– Zona Cotețe – Lacul Babinți – Zona Purcelu (pentru acces în lacurile din spate) – Sireasa Nord – Trofilca – Canal 36.

De asemenea, Cătălin Țibuleac solicită intervenții rapide ale ARBDD (conform legii) pentru regularizarea debitului de apă și crearea condițiilor propice și în siguranță atât pentru circulația populației locale, cât și pentru vizitarea Deltei de către turiști:
– Canalul dintre lacul Roșu și lacul Puiu (îndepărtare plauri);
– Canalul Tătaru (îndepărtare cioate);
– Intrările pe lacul Tătaru (colmatate);
– Canalul Mocansca – între Erenciuc și lacul Puiu (îndepărtare cioate);
– Meleaua (zone colmatate / nesemnalizate);
– Canalul Litcov (îndepărtare copaci căzuți);
– Canalul 22 de la Gorgova la Mila 23 (îndepărtare copaci căzuți);
– Canalul Rădăcinoasele (de toaletat);
– Canalele Magiaru – Bărbosu (îndepărtare plauri);
– Canalul satului Dunavăț (colmatat);
– Canal Lipoveni, între Plopu și Sarinasuf (colmatat);
– Canal 8 (colmatat);
– Canal Vanghelie (colmatat);
– Canal Dranov până în Canal 44 (colmatat);
– Canalul Sireasa spre Trofilca (intrarea se colmatează);
– Canalul Periteașca (colmatat);
– Intrările în lacul Cotețe (colmatate);
– Canalul de centură Jurilovca – Doloșman (colmatat);
– Canalul de centură Jurilovca – Ghiol Ceamurlia (colmatat);
– Canalul de centură Canalul 5 – Gura Portiței (colmatat);
– Canalul de centură Bisericuța – Periteașca (colmatat);
– Capul Doloșman – Lunca – Ghiolul Ceamurlia – Lacul Caraburun (colmatat);
– Jurilovca – Canalul 5 – Periboina – Edighiol (necesită semnalizare);
– Jurilovca – Canalul 5 – Far Portița – Gura Portiței – Jurilovca (segmentul Canal 5 – Gura Portiței necesită decolmatare);
– Jurilovca – Insula Bisericuța (canal centură) – Periteașca (Canalul de centură necesită decolmatare);
– Jurilovca – Dranov – Perișor (necesită semnalizare intrare Canalul Dranov);
– Jurilovca – Canal Mustaca – Dunăvăț (necesită semnalizare intrare Canalul Mustaca).

Totodată, AMDTDD cere introducerea unui sistem de colantare a șalupelor autorizate să desfășoare turism – se poate realiza de către beneficiarii autorizației/permisului, conform unei machete impuse de ARBDD.

Este necesară și debirocratizarea/digitalizarea obținerii autorizațiilor de transport agrement – țintă de atins pe termen mediu deoarece presupune crearea unei baze de date interoperabile cu ANR/ANPA/ARBDD, astfel încât să se poată dovedi existența documentelor necesare (licență ambarcațiune, stare tehnică, înregistrare) fără a fi impusă depunerea acestora de către beneficiar și propunere de modificare acte normative pentru reducerea numărului de documente necesare.

Nu în ultimul rând, asociația cere realizarea de către ARBDD a studiului privind capacitatea de suport turistic a Deltei!

Rămâne de văzut cum va răspunde noul guvernator Atena Groza acestei cereri venite din partea AMDTDD, dar și a operatorilor turistici legali din Deltă. De curând Atena Groza a declarat că își dorește ca turiștii să vină în Deltă ca într-o biserică, referindu-se la conduita pe care aceștia trebuie să o aibă atunci când vin să viziteze o asemenea rezervație!

Group 17

Cauta