În contextul în care legislativul de la Paris a înființat „Comisia de anchetă asupra situației și practicilor marilor distribuitori și ale alianțelor lor în relațiile comerciale cu furnizorii”, a fost organizat un schimb de opinii între membrii Comisiei AGRI din PE și Grégory Besson-Moreau, deputatul din Adunarea Națională a Franței care le-a vorbit europarlamentarilor despre această comisie înființată în urma plângerilor făcute de producătorii locali francezi, potrivit informațiilor transmise la redacție de eurodeputata Carmen Avram, care a propus în cadrul acestei întâlniri înființarea unei comisii de anchetă în Parlamentul European privind practicile abuzive ale unor mari retaileri europeni/ hipermarketuri.
„Ca român și fost raportor din umbră pe raportul privind competiția, cunosc foarte bine practicile acestor alianțe ale retailerilor. Am constatat că acest comportament abuziv e investigat mai mult în Vestul Europei. … De ce nu și în Est? Pentru că acolo aceste alianțe au reușit să elimine de pe piață multe magazine mici, locale, sunt suspectate de crearea de carteluri și, astfel, reușesc să pună presiune pe decidentul politic. Așa că unele dintre el își păstrează practicile abuzive, care îi împiedică pe producătorii autohtoni să-și vândă marfa în aceste rețele de magazine. Asta s-a văzut și mai clar la începutul pandemiei, când, odată cu închiderea piețelor, producătorii au aruncat tone de marfă.” , a spus europarlamentarul C. Avram felicitându-l pe deputatul francez pentru înființarea comisiei.