Stiri din tulcea
Alt tulcean arestat pentru mită

După ce ieri v-am prezentat un comunicat DNA din care reieșea că șefa Serviciului active fizice şi plăţi directe din cadrul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru luare de mită, iată că azi am primit la redacție un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, conform căruia este propusă arestarea unui tulcean cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Astfel, azi, 06.04.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, „arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului M.G. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită constând în faptul că la data de 05.04.2021, în jurul orei 16:15, s-a deplasat la locuința agentului de poliție P.S. din cadrul Postului de Poliție al com. Topolog, jud. Tulcea, și i-a înmânat suma de 200 de euro, pentru ca acesta să nu aplice măsurile legale față de fiul inculpatului, M.I. care a condus un autoturism pe drumurile publice, în noaptea de 03/04.04.2021, în condițiile în care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.”
Anterior, procurorul de caz a dispus măsura reținerii inculpatului pe o durată de 24 de ore.
Cauza a fost instrumentată cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție –Serviciul Județean Anticorupție Tulcea.