Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
noiembrie 15, 2021
Credincioşii intră de astăzi în postul Crăciunului, al doilea ca importanţă după cel al Paştelui. Postul Crăciunului ține 40 de zile și se încheie astfel pe 24 decembrie, în cea mai aspră zi de postire pentru credincioşi, Ajunul Naşterii Domnului.
Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului, numit și Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului sau Advent este o perioadă care precedă Crăciunul. Aceasta variază de la patru la șase săptămâni, în funcție de rit și de loc. În Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică, Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie și se va încheia în 24 decembrie. În schimb, în Biserica Romano-Catolică timpul de Advent este stabilit ca o perioadă de patru săptămâni în vederea pregătirii pentru Crăciun.
Postul Crăciunului, unul dintre cele patru mari posture rânduite de Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică, este de asprime mijlocie, fiind considerat un post al bucuriei.

În Postul Crăciunului, credincioșii se pot bucura de mai multe zile cu dezlegare la peşte, la vin şi untdelemn.

Prima zi de dezlegare la peşte din postul Crăciunului este pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.
În această perioadă, spun preoţii, credincioşii trebuie să se abţină de la multe lucruri, nu doar de la mâncarea de dulce. Ei trebuie să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor, să meargă mai des la biserică şi să se împace cu persoanele certate. Nu în ultimul rând, oamenilor le sunt interzise plăcerile trupeşti, pentru că acestea dau naştere păcatului.
Preasfințitul părinte Visarion, episcopul Tulcii a adresat un cuvânt de îndemn la începutul postului Nașterii Domnului pentru toți credincioșii tulceni:
(Sursă: Facebook Episcopia Tulcii)
Group 17

Cauta