Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
aprilie 9, 2021

Azi, 9 aprilie, primarul municipiului a anunțat că au fost aplicate 3 amenzi pentru executarea fără autorizație a unor lucrări de construcții cu o valoare totală de 200000 lei, în postarea de pe pagina sa de socializare, edilul orașului subliniind că este vorba de „SANCȚIONAREA HAOSULUI URBANISTIC”:

„Nu ne opunem dezvoltării, însă construirea haotică și de foarte multe ori în afara legii, a adus deja prejudicii iremediabile orașului și trebuie să înceteze. Dacă vrem să locuim într-un oraș civilizat, primul pas este să ne respectăm unii pe alții. Și asta înseamnă și respectarea legislației.” a declarat primarul Ștefan Ilie, avertizând că vor fi aplicate amenzi tuturor celor care „desconsideră locuitorii orașului.

Group 17

Cauta