Group 17

Stiri din Tulcea

calendar (1)
august 18, 2021
Viceprimarul municipiului Tulcea, Simion Dragoș, a avut ieri parte de un incident ieșit din comun! A prins în flagrant un tulcean care arunca ilegal gunoi, i-a făcut observație, dar bărbatul a devenit agresiv:
„În jurul orelor 17.35, în timp ce efectuam o verificare a stării punctelor de colectare a deșeurilor, am surprins un cetățean care arunca deșeuri de construcții lângă punctul de colectare de pe str. Antenei din municipiul Tulcea. I-am atras atenția domnului asupra faptului că nu procedează corect, moment în care acesta a început să îmi adrese injurii și să mă amenințe, ba chiar să devină agresiv!”, a declarat viceprimarul Simion Dragoș.
Edilul a fost nevoit să cheme forțele de ordine! La fața locului au venit două echipaje ale Direcției de Poliție Locală Tulcea, dar și un echipaj al Jandarmeriei Tulcea.

„La solicitarea domnului Viceprimar al Municipiului Tulcea, Dragoș Simion, două echipaje s-au deplasat de urgență pe strada Antenei. O persoana a fost condusă la sediul Direcției de Poliție Locală Tulcea, unde a fost sancționată pentru aruncarea ilegală a deșeurilor precum si pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin acte de violență.”, precizează Poliția Locală Tulcea.

Bărbatul agresiv a fost sancționat cu 1500 lei pentru gunoiul aruncat ilegal, dar și cu 1000 lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

„Astfel de comportamente și atitudini care pun în pericol siguranța noastră a cetățenilor, nu vor fi tolerate niciodată în Municipiul Tulcea, iar cei care cred că pot să își facă singuri dreptate vor fi aspru pedepsiți! Împreună, putem pune capăt acțiunilor celor care nesocotesc legea și comportamentul civic!”, a mai declarat viceprimarul Simion Dragoș.

 

 

 

Group 17

Cauta