Stiri din tulcea

Spațiu public deschis dezbaterilor, amenajat în Piața Civică

8 decembrie 2022
Spațiu public deschis dezbaterilor, amenajat în Piața Civică

Spațiu public deschis dezbaterilor, amenajat în Piața Civică

În urma interesului manifestat ieri de tulceni, cu prilejul dezbaterii publice organizată de Primăria Tulcea la Muzeul de Artă din municipiu, se propune ca în Piața Civică să fie amenajat un spațiu destinat popularizării tuturor Inițierilor de Planuri Urbanistice Zonale, fie publice sau private, potrivit celor publicate de instituția organizatoare.

În plus, Primăria Tulcea propune publicarea integrală a documentațiilor puse la dispoziție de inițiatori, a planșelor, precum și crearea condițiilor pentru inițierea unor dezbateri și susține procesul de transparentizare prin transmiterea live a ședințelor ComisiEI TehnicE de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (C.T.A.T.U.), astfel încât orice cetățean să poată urmări, încă din faza incipientă, inițierea oricărui proiect, public sau privat.

Dezbaterea Publică de ieri a fost organizată în vederea analizării INTENȚIEI DE ELABORARE PUZ pentru proiectele:
– Regenerare Urbană Piața Veche
– Regenerare Urbană Zona Piața Mircea cel Bătrân, Strada Unirii, Parc Trei Fântâni.

Înregistrarea video integrală a dezbaterii este disponibilă pe site-ul primăriei, la secțiunea ,,Info”.

Primaria Tl dezbatere publica Regenerare Urbana dec 22 video pe site
Ținând cont de faptul că zonele propuse pentru regenerare urbană prezintă un interes ridicat pentru tulceni, această primă dezbatere publică cu privire la inițiative ce privesc obiective majore din municipiu a avut loc la Muzeul de Artă – un spațiu deschis publicului larg și, totodată, reprezentativ pentru istoria orașului.

Primăria Tulcea mențonează că „Inițierea unui PUZ (Plan Urbanistic Zonal) este un cadru de reglementare urbanistică, nu un proiect final. Faza de dezbatere publică referitoare la orice PUZ este obligatorie, fie că propunerea vine din sfera publică sau privată.”

(sursă info și foto : fb primariatulcea)