Septembrie începe cu ”dichis” la Tulcea

26 august 2022 | Actualitate
Septembrie începe cu ”dichis” la Tulcea

Septembrie începe cu ”dichis” la Tulcea

 

În prima zi de toamnă, pe plaja de la Ciuperca, va începe cea de-a VI-a ediție a evenimentului ”Dichis’n’Blues”, care, potrivit organizatorilor, nu e doar un festival de muzică.

Vor fi 3 seri de blues, jazz, soul și blues-rock. 3 nopți de wați prietenoși. dar si 3 zile de lecturi, întâlniri cu scriitori, istorici și alți oameni deștepți tare, dezbateri, gastronomie dobrogeană la rang de artă, vinuri alese și tihnă.

Tulcea va găzdui, în aceste trei zile, muzicieni ce adună laolaltă 18 premii Blues Music Awards, cele mai importante premii ale blues-ului din Statele Unite ale Americii, transmite Primăria Tulcea

Pe scenă vor urca și trei trupe românești : Teodora Enache – Brody, trio-ul lui Florin Giuglea și Berti Barbera & Nicu Patoi.

”O desfășurare de trupe americane de excepție și o consistentă contribuție românească la Tulcea, pe ceea ce astăzi pare a fi linia dintre două lumi. În Delta Dunării. Dacă te lași dus de blues, ajungi la Tulcea”,

scrie pe pagina evenimentului.

Cei 3 muzicieni din SUA sunt :

Legendarul Curtis Salgado (USA). Despre el nu spunem decât atât: de 10 ori câștigător al Grammy-urilor de blues, Blues Music Awards. Pentru restul de prezentare, e mai bine să-l lăsăm pe celebrul John Belushi să vorbească: îl recomand personal și entuziast pe Curtis Salgado drept un muzician rar, dedicat, carismatic și inspirațional.

Superchitaristul Mike Zito (USA) vine pentru prima oară în România. Este unul dintre cei mai prețuiți de public și de critică artiști din lumea blues-sului contemporan. Un muzician de 4 ori câștigător al Blues Music Awards și cu multiple alte nominalizări la cele mai importante premii ale blues-ului din Statele Unite vine la Tulcea cu o formulă spectaculoasă de Big Band, cuprinzând secțiune de suflători.

Albert Castiglia (USA) este un alt câștigător al Blues Music Awards, un nume important în lumea blues-ului american, având 30 de ani de carieră și nominalizat anul acesta în aceeași prestigioasă competiție americană drept Cel mai bun artist Blues Rock al anului 2022.

(surse info și foto : fb dichis’n’Blues, fb primariatulcea, danubedeltablues.ro)

Alte Articole

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

13 iunie 2024

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, în timp ce se afla la pescuit pe malul brațului Sf. Gheorghe a dispărut în apele Dunării…

CISTESTE MAI MULT
Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

13 iunie 2024

Prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe teritoriul RBDD, stabilită pe o durată de 60 zile, este absolut necesară pentru a permite reproducerea naturală a resursei…

CISTESTE MAI MULT