Stiri din tulcea
Șenilată, achiziționată de ISU Delta Tulcea, inaugurată într-un exercițiu de salvare spectaculos
28 ianuarie 2022
Șenilată, achiziționată de ISU Delta Tulcea, inaugurată într-un exercițiu de salvare spectaculos
În premieră, ISU Delta Tulcea a desfășurat un exercițiu complex de cooperare într-o situație de urgență, cu efect transfrontalier, exercițiu ce a avut loc pe malul Dunării, în zona trecere BAC municipiul Tulcea-Ceatalchioi! Conform scenariului, prin apel la 112, dispeceratul ISU Delta Tulcea este înștiințat despre producerea unei coliziuni între două nave pe Dunăre, cu mai multe persoane căzute în apă și producerea unui incendiu la una dintre nave, în urma impactului. Din informațiile apelantului, există mai multe persoane rănite, dar și dispărute în apă.
Pentru salvarea persoanelor rănite, salvatorii constată că la fața locului este nevoie de aducerea șenilatei.
Pentru găsirea și salvarea persoanelor căzute în apă, la fața locului intervine și elicopterul.
Exercițiul s-a încheiat cu succes, iar la final a avut loc și o conferință de presă!

Au avut loc ultimele activități specifice proiectului european transfrontalier JERAD. Un proiect în care au fost implicați atât parteneri din România, cât și din Ucraina. Un proiect care a avut ca si obiective realizarea unei platforme de notificare comună între noi și colegii ucrainieni, precum și achiziționarea unui mijloc de intervenție specializat.
Una din activitățile finale a fost și organizarea unui exercițiu, la nivelul zonei de competență a ISU Tulcea, un exercițiu la care au fost invitați și colegii ucrainieni, un exercițiu care a scos în evidență capacitatea structurilor cu atribuții de a gestiona o situație de urgență complexă, generată de un accident naval. În acest exercițiu, bineînțeles, a fost folosit și mijlocul de intervenție, șenilata.
Concepția exercițiului a avut la bază un accident naval, produs între două ambarcațiuni în care erau 15 cetățeni, o parte dintre ei au fost răniți, o parte dintre ei au căzut în Dunăre, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență împreună cu toate structurile cu care cooperează în aceste situații, a reușit să identifice persoanele, să le stabilizeze, să le salveze, fără a întâmpina alte evenimente negative. De asemenea, am avut situații tactice, generate de poluări pe Dunăre sau de incendiu creat la bordul uneia din navele afectate.
Vehiculul șenilat bimodular achiziționat prin acest proiect are o importanță deosebită pentru județul nostru, care e un județ atipic, unde fenomenele hidro meteo periculoase se manifestă cu mare intensitate, această șenilată având capacitatea de a transporta personal de intervenție sau de a salva oameni din medii ostile vieții, indiferent de terenul pe care se deplasează și de condițiile hidro meteo prezente la momentul respectiv.
a declarat, pentru Radio Delta, inspectorul șef al ISU Delta Tulcea, colonelul Petrov Daniel.
Vehiculul șenilat bimodular (ce poate interveni în condiții dificile terestre și în mediul acvatic) a fost achiziționat prin Programul operațional comun România-Ucraina JERAD – Joint Emergency Response Across Danube, proiect ce a avut un buget total de peste jumătate de milion de euro! Vehiculul a costat în jur de 362.000 euro.
Până acum, în situații de urgență, în caz de inundații sau localități izolate de nămeți, autoritățile tulcene interveneau cu șenilate primite tocmai de la Galați, Buzău sau Iași, dar intervenția lor era de durată. Acum șenilata modernă, intrată în dotarea ISU Delta Tulcea, va ajuta autoritățile tulcene să intervină mult mai repede în județ!
Pentru găsirea și salvarea persoanelor căzute în apă, la fața locului intervine și elicopterul.
Exercițiul s-a încheiat cu succes, iar la final a avut loc și o conferință de presă!
Au avut loc ultimele activități specifice proiectului european transfrontalier JERAD. Un proiect în care au fost implicați atât parteneri din România, cât și din Ucraina. Un proiect care a avut ca si obiective realizarea unei platforme de notificare comună între noi și colegii ucrainieni, precum și achiziționarea unui mijloc de intervenție specializat.Una din activitățile finale a fost și organizarea unui exercițiu, la nivelul zonei de competență a ISU Tulcea, un exercițiu la care au fost invitați și colegii ucrainieni, un exercițiu care a scos în evidență capacitatea structurilor cu atribuții de a gestiona o situație de urgență complexă, generată de un accident naval. În acest exercițiu, bineînțeles, a fost folosit și mijlocul de intervenție, șenilata.Concepția exercițiului a avut la bază un accident naval, produs între două ambarcațiuni în care erau 15 cetățeni, o parte dintre ei au fost răniți, o parte dintre ei au căzut în Dunăre, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență împreună cu toate structurile cu care cooperează în aceste situații, a reușit să identifice persoanele, să le stabilizeze, să le salveze, fără a întâmpina alte evenimente negative. De asemenea, am avut situații tactice, generate de poluări pe Dunăre sau de incendiu creat la bordul uneia din navele afectate.Vehiculul șenilat bimodular achiziționat prin acest proiect are o importanță deosebită pentru județul nostru, care e un județ atipic, unde fenomenele hidro meteo periculoase se manifestă cu mare intensitate, această șenilată având capacitatea de a transporta personal de intervenție sau de a salva oameni din medii ostile vieții, indiferent de terenul pe care se deplasează și de condițiile hidro meteo prezente la momentul respectiv.