„Semn.Simbol. Semnificație”, o expoziție – omagiu adus lui Brâncuși, la Tulcea

5 februarie 2025    Radio Delta    Cultura
„Semn.Simbol. Semnificație”, o expoziție – omagiu adus lui Brâncuși, la Tulcea

„Semn.Simbol. Semnificație”, o expoziție – omagiu adus lui Brâncuși, la Tulcea

În această lună, în care sărbătorim 149 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876), la Casa Avramide Tulcea se va deschide o nouă expoziție – „Semn.Simbol. Semnificație” – ce a fost concepută ca omagiu adus lui Brâncuși, după cum reiese din comunicatul de presă ICEM Tulcea transmis redacției.

Vernisajul acestei expoziții de grafică și obiect semnată de Anca Pasa Deaconu, artist vizual și profesoară de arte vizuale, va avea loc sâmbătă, 8 februarie, de la ora 16.30, la parterul Casei Avramide.

Expoziția de față a fost prezentată și la Târgu Jiu, Timișoara, București și Constanța, dar este prima din acest an a artistei, iar criticul de artă Eduard Andrei, curatorul expoziției, a menționat că „în data de 19 februarie, Ziua Națională Constantin Brâncuși, Anca Pașa Deaconu – artistă cu o experiență didactică și pedagogică în predarea artelor vizuale de peste 20 de ani – va organiza la Casa Avramide un workshop experimental interactiv, cu participarea a 12 elevi de la Liceul de Arte George Georgescu din Tulcea (așa cum a făcut și la Târgu-Jiu).
Lucrările realizate de elevi vor fi apoi asamblate într-o carte-obiect, ca operă de artă colectivă, pe care artista o va prezenta în viitoarele sale expoziții.”

Expoziția „Semn.Simbol. Semnificație” va rămâne deschisă până la mijlocul lunii martie 2025.

(sursă info și foto : comunicat de presă ICEM Tulcea)

Alte Articole

Ziua Dobrogei marcată în avans la Biblioteca Județeană din Tulcea

Ziua Dobrogei marcată în avans la Biblioteca Județeană din Tulcea

10 noiembrie 2025

Un eveniment special dedicat Zilei Dobrogei, prilejuit de lansarea volumului „Istorii uitate. Dobrogea în strâmtoarea secolului XX”, scris de Lucian Țugui, este programat pentru ziua de joi, 13 noiembrie 2025.…

CISTESTE MAI MULT
Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society

Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society

10 noiembrie 2025

  Liceenii din Tulcea, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 20 de ani, sunt invitați să se înscrie la masterclass-ul „Dezinformare”, susținut de Victor Morozov, ce va avea loc în…

CISTESTE MAI MULT