Stiri din tulcea

Se solicită adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii înainte de vacanța de vară

27 martie 2024
Se solicită adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii înainte de vacanța de vară

Se solicită adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii înainte de vacanța de vară

În contextul în care statele membre ale UE nu au reusit să obțină majoritatea necesară pentru adoptarea mult așteptatei Legi pentru Refacerea Naturii (NRL), coaliția Restore Nature (formată din BirdLife Europe, ClientEarth, EEB și WWF EU) face apel la Președinția belgiană să acționeze de urgență pentru a ieși din impas și a asigura adoptarea acestei legii înainte de vacanța de vară, potrivit celor publicate de Societatea Ornitologică Română (SOR).

De asemenea, se solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „să intervină în mod decisiv pentru a salva cel puțin un element al strategiei privind biodiversitatea și un pilon cheie al Pactului Verde european”.

Această lege, cel mai important act legislativ privind natura din UE din anii 1990 încoace, se confruntă acum cu un viitor incert, contrazicând angajamentul declarat al UE în ceea ce privește conservarea biodiversității, reducerea schimbărilor climatice și sustenabilitatea mediului,

scrie sursa citată, menționând că schimbarea neașteptată și, în mod clar, motivată politic a poziției Ungariei și necontestată de Suedia, Polonia, Finlanda, Olanda, Belgia, Austria și Italia – care continuă fie să se abțină, fie să se opună – a pus din nou în pericol Legea pentru Refacerea Naturii, dându-i președintelui Ungariei, Viktor Orbán, undă verde pentru a-și promova propria agendă și pentru a ține ostatic procesul decizional al UE.

Societatea Ornitologică Română a publicat și declarația coaliției Restore Nature, a căror membri au reacționat cu surprindere la eșecul statelor membre ale UE în ceea ce privește adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii :

„Condamnăm toate statele membre care nu susțin legea – în cel mai bun caz, aceasta sugerează o profundă incapacitate de a înțelege situația în care ne aflăm și ce înseamnă aceasta pentru drepturile cetățenilor.
Permițându-i lui Viktor Orbán să saboteze NRL, se ignoră știința, preocupările cetățenilor, sprijinul Parlamentului European și susținerea corporațiilor pentru această lege.
Este complet de neînțeles și îngrozitor să vedem cum NRL este sacrificată pe altarul populismului anti-verde, lipsit de orice explicație rațională și subminând procesul democratic de luare a deciziilor.”

În urmă cu cinci zile, Societatea Ornitologică Română anunța că acordul privind Refacerea Naturii a fost convenit după lungi negocieri între instituțiile Uniunii Europene și se aștepta adoptarea legii, dar, din păcate, în cadrul reuniunii de vineri, 22 martie, a ambasadorilor UE (Coreper), nu a fost obținută majoritatea necesară adoptării.

(surse info, foto : sor.ro, fb SOR.BirdLifeRomania)