Se redeschide sezonul turistic în Satul Pescăresc tradițional!
Începând de sâmbăta aceasta, se dă startul noului sezon turistic în Satul Pescăresc de la ieșirea din municipiul Tulcea! Acesta va fi deschis zilnic până pe 30 septembrie, în intervalul orar 10.00 -20.00, potrivit Direcţiei de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea.
Tarifele de vizitare a obiectivelor turistice din Satul Pescăresc tradițional au rămas aceleași: 5 lei pe zi pentru copiii cu vârste între 6-14 ani şi 10 lei pe zi pentru adulţi.
Tot din acest weekend, se redeschide și bufetul din Satul Pescăresc, unde vizitatorii vor putea gusta preparate tradiţionale din peşte. Bufetul va fi deschis zilnic în intervalul orar 9.00-20.00.
De asemenea, STP Tulcea anunță că linia 3 de autobuz va fi prelungită până la Satul Pescăresc, ca să poată ajunge în zonă și cei care nu dețin mașini. STP Tulcea urmeaază să finalizeze în aceste zile noul traseu și să anunțe programul cu intervalele orare. Până acum, capătul de linie a traseului 3 era Tabăra Bididia:
Tur: Mineri – Caslita – Liceul N.Cornateanu – Cimex – Gazelei – Energiei 1 –Cartier Vest – Complex Pelican – Piata Veche – Hotel Select – Malcoci-Horiei – Str.Malcoci 1 – Alexandru cel Bun 1 – Dianei – Bariera Mahmudiei – Tabara Bididia
Retur: Tabara Bididia – Metalco – Alexandru cel Bun 2 – Malcoci 2 – Malcoci-Horiei 2 – Hotel Delta – Sala Polivalenta – Oraselul Copiilor – Inspectorat Jandarmerie – Energiei 2 – Transport public – ANL Barajului – Drumuri Nationale – Lic. N.Cornateanu 2 – Caslita – Mineri
Festivalul „Florile Dobrogei” va fi primul eveniment găzduit în Satul Pescăresc!
Festivalul – Concurs Interjudețean de Muzică Populară
„FLORILE DOBROGEI”
Ediția a VI-a
09.04.2022, Satul Pescăresc, ora 10:00
Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Tulcea organizează sâmbătă, 09 aprilie, a VI-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean de Muzică Populară #Florile_Dobrogei, la Satul Pescăresc, cu începere de la ora 10:00.
Scopul acestei manifestări este descoperirea și lansarea de noi talente interpretative, de a stimula în rândul artiștilor amatori interesul pentru receptarea, păstrarea și punerea în valoare a creațiilor muzicale populare, a frumuseții portului popular dobrogean, de a sprijini comunitățile locale (cămine culturale, case de cultură, instituții de învățământ de specialitate) și pe interpreții din județele Tulcea și Constanța, care doresc să participe la păstrarea identității noastre locale și naționale.
Festivalul se adresează copiilor și tinerilor interpreți de muzică populară care doresc să slujească cu credință și devotament folclorul dobrogean.
Pentru ediția aceasta au fost selecționați: 32 de concurenți la categoria de vârstă 7-14 ani – soliști vocali, 10 la categoria 15-18 ani – soliști vocali și 3 concurenți la secțiunea soliști instrumentiști.
Florile Dobrogei se dorește a fi, totodată, și o etapă de preselecție pentru Festivalul Național de Interpretare a Muzicii Populare «Natalia Șerbănescu.
Juriul ediției din 2022 va avea următoarea componență: prof. dr. Maria Tănase Marin –interpret, dirijor, pedagog, producător și realizator de emisiuni TV, cercetător în muzica de folclor, Ileana Vieru, realizator emisiuni folclorice, Radio România „Antena Satelor” prof. dr. Cristian Obrejan – dirijor al Orchestrei Ansamblului Folcloric „Brâulețul” al Centrului Cultural Judeţean Constanța „Teodor Burada”; Cezar Colimitra – redactor, realizator programe Radio Constanța; prof. Ștefan Coman – maestru coregraf, manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”; prof. Aurelian Croitoru – dirijor al Orchestrei Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.
(Sursă info și foto: ziaruldelta.ro, stp-tulcea.ro, satpescaresctulcea.ro, corinamartin.ro, Facebook Ansamblul Profesionist Baladele Deltei, Facebook Sat Pescaresc Traditional Tulcea, Facebook Restaurant Zagan)
Inspectorii ecologi din cadrul Comisariatului Regional Tulcea-Chilia au verificat, la sfârșitul săptămânii trecute, modul de respectare a prevederilor legale privind accesul, pescuitul recreativ/sportiv și camparea în zona Complexului lacustru Șontea…
Tinerii români de 18 ani care doresc să exploreze Europa se pot înscrie pentru a obține unul dintre cele 1.475 de permise gratuite de călătorie alocate la nivel național prin…