Stiri din tulcea

Scandal între doi farmaciști din Tulcea, aplanat de jandarmi

20 ianuarie 2022
Scandal între doi farmaciști din Tulcea, aplanat de jandarmi

Scandal între doi farmaciști din Tulcea, aplanat de jandarmi

Doi farmaciști din Tulcea s-au lovit cu pumnii și picioarele, chiar în timpul programului de lucru, într-o farmacie din municipiu. Pentru a aplana conflictul dintre cei doi, au fost chemați jandarmii să intervină.

Ieri, în jurul prânzului, un apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a solicitat intervenția jandarmilor tulceni la una din farmaciile din municipiul Tulcea.

Apelul a fost efectuat de către farmacista șefă, care a solicitat sprijinul jandarmilor, sesizând că doi colegi, pe fondul unor neînțelegeri, se lovesc reciproc cu pumnii și picioarele, relatează IJJ Tulcea într-un comunicat de presă.

Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care prezenta zgârieturi la nivelul feței, declarând că a avut un schimb de replici cu colega sa, atenționând-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici. De aici nu a fost decât un pas până la jigniri, amenințări și lovituri între cei doi.

Femeia, în vârstă de 49 de ani, a plecat, la un moment dat, în depozitul farmaciei, însă a fost urmată de către colegul acesteia, care a declarat că a fost atacat de femeie, aceasta provocându-i cu unghiile mai multe zgârieturi la nivelul feței. Cei doi și-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, fiind necesară intervenția jandarmilor, întrucât nimeni nu a reușit să-i despartă pe cei doi.

Cei implicați în scandal au refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Jandarmii tulceni au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.