Sala Polivalentă Tulcea a fost dezafectată!
Sala Polivalentă Tulcea a fost dezafectată!
Consiliul Județean se apropie cu pași repezi de demararea lucrărilor ce vor avea ca scop desființarea Sălii Polivalente din municipiul Tulcea, scrie instituția pe pagina sa de socializare.
Așadar, conform procedurilor legale, Consiliul Județean urmează să obțină avizul de mediu, apoi se va emite autorizația de demolare de către autoritatea competentă și gata! Sala Polivalentă va dispărea din peisajul tulcean!
Noua sală de sport din Tulcea va fi posibilă prin realizarea, de către Compania Națională de Investiții a obiectivului „Construire Sală Polivalentă municipiul Tulcea, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 902 din 22 octombrie 2020, mai precizează instituția.
Până atunci, Consiliul Județean Tulcea a demarat procedura de dezafectare a spațiului Sălii Polivalente, iar bunurile aparținătoare au fost oferite cu titlu gratuit mai multor instituții publice și de învățământ tulcene!
Noua sală care se va construi după demolarea celei existente, va avea o capacitate de 4.438 de locuri. Va exista un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori și un teren de antrenament, situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, ambele terenuri având o suprafață de joc pentru handbal la dimensiuni oficiale. Noua clădire va avea inclusiv parcare subterană!
Motivația acestei investiții este legată de faptul că, în prezent, Sala Polivalentă nu mai corespunde cerințelor actuale pentru desfășurarea competițiilor sportive, atât din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului, cât și al funcționalității clădirii!
Valoarea estimată a contractului este de 84,77 milioane lei, fără TVA!
Alte Articole
Reabilitare și Modernizare Zona Est – o altă stradă din municipiu a fost reabilitată integral
După ce, la finalul lunii septembrie, a fost anunțată reabilitarea, în cadrul proiectului Reabilitare și modernizare străzi Municipiului Tulcea, Zona Est etapa I, a străzii Plugarilor, între străzile Viticulturii și…
CISTESTE MAI MULT152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULT