Stiri din tulcea

S-a dat startul înscrierilor pentru un alt eveniment național organizat la Muzeul de Artă Tulcea

5 februarie 2024
S-a dat startul înscrierilor pentru un alt eveniment național organizat la Muzeul de Artă Tulcea

S-a dat startul înscrierilor pentru un alt eveniment național organizat la Muzeul de Artă Tulcea

 

Săptămâna trecută v-am anunțat că înscrierile pentru Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea” 2024 încep de azi, 5 februarie 2024 și tot astăzi, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) Tulcea ne-a transmis că încep și înscrierile la Sesiunea Națională de Comunicări „Patrimoniul și educația în muzeele de artă”.

Este vorba de cea de-a opta ediție a evenimnetului, realizată în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus” (ADRA) și care va avea loc în zilele de 10 și 11 octombrie 2024, la parterul Muzeului de Artă Tulcea.

Toți cei interesați să participe online se pot înscrie la eveniment prin transmiterea titlului comunicării și a modalității de prezentare (videoclip înregistrat, live-zoom sau prezentare PowerPoint), până la data de 31 august 2024, la adresa de e-mail: arta@icemtl.ro, prin completarea formularului de înscriere care poate fi găsit pe site-ul artamuzeutulcea.ro.

Participanții din afara județului vor susține prezentările online, iar evenimentul va fi transmis live, pe Facebook.

Precum în anii precedenți, specialiști din toată țara se pot înscrie cu lucrări ce tratează fie conservarea și restaurarea în muzee, fie educația și marketingul muzeal,
scrie în comunicatul de presă ICEM Tulcea primit la redacție.

„Am început în 2017, cu 12 participanți. Între 2020-2023, ediții în format hibrid dar predominant online, am avut 29, 41, 29, respectiv 34 de participanți, de la cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, la muzeografi, conservatori, restauratori, manageri culturali și chiar artiști,”
relatează Alice-Georgiana Fănaru, muzeograf în cadrul ICEM și coordonatoare a evenimentului încă de la prima ediție.

Toate lucrările prezentate vor fi publicate în DOBROART – Anuarul Muzeului de Artă Tulcea – Nr. 8.

(sursă info și foto : comunicat de presă ICEM Tulcea)