Stiri din tulcea

S-a dat startul înscrierilor la Concursul Național de Proză „Valentin Șerbu” 2023

8 mai 2023
S-a dat startul înscrierilor la Concursul Național de Proză „Valentin Șerbu” 2023

S-a dat startul înscrierilor la Concursul Național de Proză „Valentin Șerbu” 2023

 

În acest an va avea loc cea de-a doua ediție a Concursului Național de Proză „Valentin Șerbu”, eveniment organizat de Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea și adresat autorilor cu vârsta minimă de 16 ani care nu au debutat editorial în proză cu volum propriu, conform unui comunicat de presă remis redacției de instituţia organizatoare :

Acest proiect cultural este dedicat memoriei prozatorului tulcean Valentin Șerbu (n.20 iulie 1934– d.29 ianuarie 1994), cel mai prolific și, cu siguranță, unul din cei mai importanți prozatori din județul Tulcea, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, condamnat pentru viziunile și ideile sale anti-comuniste.
Concursul își propune să promoveze și să sprijine creația literară contemporană, să încurajeze și să descopere talente literare și se adresează participanților prin două secțiuni:
A. Secțiunea Proză – pentru secțiunea proză scurtă, participanții vor trimite creații de minim 10 – maxim 15 pagini, incluzând aici povestiri, fragmente de nuvelă/roman iar înscrierea în concurs se face cu o singură lucrare, expediată personal de autor.
Premiile Secțiunii Proză :
– Premiul „Valentin Șerbu”, în valoare de 2000 lei;
– Premii generice: Premiul I, în valoare de 1500 de lei, Premiul II, în valoare de 1200 de lei, Premiul III, în valoare de 1000 lei;
Premiul Special al Juriului, în valoare de 800 lei.
B. Secțiunea Miniaturi narative – pentru această secțiune adresată autorilor de proză foarte scurtă, participanții vor trimite creații de minim 2 – maxim 6 pagini, incluzând aici schițe, tablouri narative libere;
– înscrierea la concurs se face fie cu o singură lucrare de minim 5 pagini, fie cu două lucrări de minim 2 pagini, expediate personal de autor.
Premiile Secțiunii Miniaturi Narative :
– Premiul „Miniaturi narative”, în valoare de 700 lei;
– Premii generice: Premiul I, în valoare de 600 lei, Premiul II, în valoare de 500 lei, premiul III,în valoare de 400 lei;
– Mențiune, în valoare de 300 lei.

Concursul are caracter beletristic și este deschis tuturor genurilor literare ale prozei, Valentin Șerbu fiind unul din exponenții fantasticului în literatura română.

Vor fi descalificate din start lucrările cu caracter gratuit obscen și/sau mizerabilist, iar în evaluarea lucrărilor primite membrii juriului vor avea în vedere corectitudinea gramaticală, amprenta stilistică, creativitatea și originalitatea, consistența și impactul mesajului, tehnica narativă.
Caracterul național al concursului constă în faptul că textele înscrise în concurs vor fi redactate în limba română, concursul fiind deschis participanților din țară și celor de peste hotare.

Pentru înscrierea în concurs, creațiile participanților vor fi expediate pe adresa de e-mail concursvalentinserbu@gmail.com, fiind redactate, la un rând, scrise cu Times New Roman, caracter de 12, pe format standardA4, orientarea paginii de tip portret. Pentru titlu se va rezerva o pagină distinctă, urmată imediat detextul lucrării. Autorii își vor trimite creațiile în format electronic, sub forma .doc/.docx.

Lucrările se primesc în perioada 8 mai -10 iulie 2023, perioada de jurizare este 11-28 iulie 2023 iar pe 2 august 2023 vor fi publicate rezultatele în mass-media, dar şi pe site-ul www.teatruljeanbart.ro .

Participanții vor trimite în vederea înscrierii un singur e-mail cuprinzând ca atașamente un document cu creațiile propuse, alături de un document cuprinzând datele personale.

Înscrierea în concurs se va face doar cu texte proprii, care nu au câștigat marele premiu sau distincția similară a unui alt concurs de creație literară și asupra cărora nu există presiuni contractuale sau litigioase, în conformitate cu prevederile Legii 8/1996, modificate și completate, referitoare la drepturile de autor și la cele conexe.

Prin înscrierea în concurs, participanții oferă organizatorului permisiunea de a folosi fondul lucrărilor în scopul exclusiv al promovării lucrărilor premiate, atât pe site-ul Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, în reviste literare, cât și pentru editarea de antologii.

Juriul, alcătuit din minim 3 membri, reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România, își asumă dreptul de a redistribui premiile în limita fondurilor existente, în vederea promovării unor creații literare de calitate.
Laureaţii vor primi prin poştă diploma şi prin virament valoarea premiului obţinut.
Câştigătorul premiului „Valentin Șerbu” nu mai poate participa în concurs, iar câștigătorul premiului„Miniaturi narative” nu mai poate participa la secțiunea B a concursului, laureaţii celorlalte distincţii fiind admişi în concurs după o perioadă de doi ani de la câştigarea oricărui alt premiu oferit în cadrul concursului.

Informaţii suplimentare : 0240 519 329, CCJB Tulcea sau 0741 049 370, secretar literar Bogdan Pascal, ori pe adresa de e-mail centrulculturaltulcea@yahoo.com .
Regulamentul concursului poate fi consultat și pe www.teatruljeanbart.ro

(sursă info şi foto : comunicat de presă CC Jean Bart Tulcea)