S-a dat startul Caravanei Apele Unite ale României

6 septembrie 2022 | Actualitate
S-a dat startul Caravanei Apele Unite ale României

S-a dat startul Caravanei Apele Unite ale României

Organizată în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania, Caravana Apele Unite ale României a început azi, 6 septembrie, dată la care  s-a deschis și Expoziția proiectului Ansamblului “Ivan Patzaichin”, potrivit programului pus la dispozitie de asociația organizatoare.

Ansamblul închinat memoriei marelui campion tulcean, realizat de Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan și Olah Gyarfas, va fi amplasat în 2023 pe Faleza Ivan Patzaichin, dar până atunci îl vom putea vedea la Muzeul de Artă Tulcea, zilnic 09:00-17:00, până sâmbătă, 10 septembrie.

Caravana Apele Unite ale României: Tulcea – Mila 23 a început cu Parada caiacelor și canotcilor pe Dunăre și se desfășoară pe parcursul a 3 zile cu 3 trasee, primul de 25 de km pornind din Tulcea, pe Dunare, apoi pe Canal Mila 36 până la Șontea.

„Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 organizează între 6-9 septembrie a treia ediție a Caravanei Apele Unite ale României – 3 zile de vâslit domol, până la Mila 23, satul lui Ivan Patzaichin, cu nopți petrecute la cort, în mijlocul naturii”,

scrie pe pagina dedicată evenimentului.

La finalul celui de-al 3-lea traseu, în satul Mila 23 , de la ora 17:00, vor fi prezentate planurile Muzeului Ivan Patzaichin ce urmează a se ridica în memoria sportivului tulcean și va fi vernisată expoziția de fotografie a lui Dragoș Lumpan intitulată : „Oamenii Deltei”

Caravana Apele Unite ale României | Tulcea – Mila 23, 6 – 8 septembrie :

Ziua 1 – Traseu: pe Dunăre (Tulcea) – Canal Mila 36 – Șontea (25 km)
Ziua 2 – Traseu: Șontea – Lacul Băclănești – Șontea – Lacul Fortuna (18 km)
Ziua 3 – Traseu: Lac Fortuna – Lacul Văcaru – Lacul Ligheanca – Mila 23 (14 km)

(surse info, foto, video : fb Ivan Patzaichin Fest, fb Caravana Apele Unite ale României/ fb RowmaniaPatzaichin

Alte Articole

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

Apelul ISU Tulcea, după ce un turist a fost luat de apele Dunării

13 iunie 2024

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea Sfântu Gheorghe din județul Covasna, în timp ce se afla la pescuit pe malul brațului Sf. Gheorghe a dispărut în apele Dunării…

CISTESTE MAI MULT
Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

Bilantul ARBDD, la finalul prohibiției generale din acest an

13 iunie 2024

Prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial pe teritoriul RBDD, stabilită pe o durată de 60 zile, este absolut necesară pentru a permite reproducerea naturală a resursei…

CISTESTE MAI MULT