Stiri din tulcea

S-a ajuns la cea de-a III-a ediție a concursului „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“

1 septembrie 2022
S-a ajuns la cea de-a III-a ediție a concursului „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“

S-a ajuns la cea de-a III-a ediție a concursului „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“

Consiliul Județean Tulcea organizează și în acest an concursul cu premii cu tema „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“, pentru a marca aniversarea celor 27 de ani de prietenie dintre județul Tulcea și municipalitatea din Suzhou (Republica Populară Chineză).

La concurs pot participa doar elevi ai unităților de învățământ ce funcționează pe raza județului Tulcea iar data limită până la care pot fi trimise lucrările este 16 septembrie 2022, ora 14.00, potrivit informațiilor publicate de instituția organizatoare.

Participanții vor putea realiza momente artistice (cântece, dansuri), fotografii, desene, picturi, machete, colaje, compunere, poezie etc. care să reliefeze specificul cultural din Tulcea și Suzhou, dar în fiecare lucrare se vor include aspecte ce vor evidenția diferențele culturale ale celor două regiuni. Se au în vedere, la alegere sau cumulat: portul popular, gastronomia, arhitectura tradițională, flora și fauna.

Scan-urile după lucrări, fotografiile după machete, înregistrările video, creațiile literare în format doc vor fi transmise via e-mail : comunicare.cjtulcea@yahoo.com.

După transmiterea creațiilor în format electronic, în cazul în care nu găsiți pe e-mail o confirmare de primire a lucrării, trebuie să contactați telefonic Serviciul Relații Externe, Comunicare, Anticorupție și Promovarea Județului, la tel. 0240502208/0240502209.

Câștigătorii ediției din acest an a concursului „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“ vor fi anunțați pe data de 20 septembrie iar festivitatea de premiere va avea loc la o dată ulterioară.

(sursă info și foto : fb ConsiliulJudeteanTulcea)