Stiri din tulcea
Refugiații ucraineni instruiți să nu consume droguri în spațiile de cazare din Tulcea
25 martie 2022
Refugiații ucraineni instruiți să nu consume droguri în spațiile de cazare din Tulcea
Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Tulcea informează că în perioada 16-23 martie, au fost derulate o serie de activități de informare și suport a cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care intră pe teritoriul României prin Punctul de Frontieră Isaccea, precum și a celor care beneficiază de cazare în locații aflate pe raza municipiului Tulcea.

Astfel, într-o primă etapă organizatorică, specialiștii C.P.E.C.A. Tulcea au participat alături de Șeful C.R.P.E.C.A. Constanța la ședința de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență organizată de Instituția Prefectului Tulcea, precum și la întâlnirile de lucru organizate cu Șeful Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea și personalul din subordine, respectiv cu Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, pe linia colaborării în gestionarea situației persoanelor refugiate din Ucraina.
Activitățile au vizat punctele de interes, în contextul crizei refugiaților din Ucraina, respectiv, Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea și spațiile de cazare a refugiaților ucrainieni de pe raza municipiului Tulcea (Palatul Copiilor Tulcea – Tabăra Bididia, internatele Colegiului Economic Delta Dunării Tulcea și a Liceului Tehnologic Anghel Saligny Tulcea), acestea constând, pe de o parte, în informarea lucrătorilor și voluntarilor din locațiile menționate cu privire la modalitățile de abordare a persoanelor refugiate, dar și a modalităților de gestionare a situațiilor în care sunt identificate persoane consumatoare de droguri printre refugiați, precum și informarea cetățenilor ucrainieni cu privire la serviciile oferite de A.N.A. prin intermediul structurilor teritoriale.
Au fost postate afișe adresate persoanelor refugiate (conținând informații în limba ucrainiană, realizate cu sprijinul voluntarilor și a Consiliului Județean Tulcea) în zonele prin care se realizează fluxul persoanelor refugiate și au fost distribuite pliante (conținând recomandări din partea Grupului Pompidou în contextul crizei umanitare din Ucraina), lucrătorilor și voluntarilor din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea și din locațiile de cazare menționate.
Având în vedere dinamica fenomenului, specialiștii C.P.E.C.A. Tulcea vor continua activitățile de informare și suport a cetățenilor, fiind vizate și celelalte spații de cazare de pe raza județului Tulcea.