Stiri din tulcea
Reabilitarea clădirii Colegiului ,,Spiru Haret” – un cadou la 140 de ani de la înființare
Reabilitarea clădirii Colegiului ,,Spiru Haret” – un cadou la 140 de ani de la înființare
Printre primele 50 de proiecte depuse în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, ce au fost selectate pentru finanțare, se află și cel prin care se va reabilita clădirea Colegiului Dobrogean ,,Spiru Haret”, după cum a anunțat primarul municipiului, Ștefan Ilie.
Dacă luăm în calcul faptul că, în acest an, instituția de învățământ împlinește 140 de ani de existență, putem considera acest proiect ca fiind un cadou binevenit și binemeritat, fiind vorba de o instituție reprezentativă pentru toată Dobrogea.
Finanțarea obținută de Primăria Tulcea, cu o valoare de 20.276.995,12 Lei, adică peste 4 milioane Euro, este, potrivit edilului orașului, cel mai important pas, de acum urmând a fi parcurse celelalte etape ce vor reda „strălucirea acestei clădiri-simbol a orașului nostru”.
Colegiul Dobrogean,,Spiru Haret” din municipiu este printre cele 19 instituții de învățământ ce au fost incluse în lista celor ce pot primi finanțare odată ce autoritățile locale depun documentele suplimentare necesare, potrivit datelor publicate pe site-ul ministerului Dezvoltării.
În urma includerii pe Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentația necesară în vederea încheierii contractelor de finanțare. Odată încheiate aceste contracte, având în vedere că finanțarea este asigurată din bani publici, se va derula procedura de achiziție publică, iar după aceea pot începe lucrările de consolidare, scrie pe mdlpa.ro.
Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic, ce este derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, are, în acest an, un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%, adică locatarii clădirilor consolidate și autoritățile locale nu vor fi nevoiți să restituie banii.
Suplimentar clădirilor consolidate prin Programul național de consolidare, ministerul finanțează, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alte 251 de clădiri, iar prin Compania Națională de Investiții, 57 de clădiri, mai scrie pe mdlpa.ro.
( surse info și foto : fb stefan.ilie.tulcea, mdlpa.ro)